"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
De astazi, crestinii ortodocsi intra in Postul Pastelui . Este cel mai lung post din an (sapte saptamani), dar si cel mai restrictiv. In toata aceasta perioada exista o singura dezlegare la peste, pe 25 martie, de Buna Vestire . Se va incheia la 8 aprilie, zi in care va fi sarbatorita Invierea Domnului.
De post sunt scutiti numai copiii , lauzele, bolnavii, dar si cei aflati in situatii deosebite. In prima si ultima saptamana din Postul Mare trebuie sa postim cu deosebita evlavie. Postul este renuntarea de buna voie la ceva care ne este ingaduit, este o jertfa , izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.
Mai este si un mijloc de desavarsire, de infranare a poftelor trupesti, ca un semn vazut al stradaniei noastre spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. Postul foloseste atat trupului cat si sufletului, deoarece intareste si pastreaza sanatatea trupeasca iar sufletul se curateste de toate gandurile rele. Mantuitorul insusi a postit 40 de zile in pustie, inainte de inceperea propovaduirii Evangheliei. (continuarea in Ziua )
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
In intervalul luni, 28 mai - miercuri, 30 mai absolventii claselor a XII-a se pot inscrie la prima sesiune de bacalaureat din acest an. citeste mai departe »
Cele doua zile libere de luni, 30 aprilie, si marti, 1 mai, vor putea fi petrecute si in parcul Herastrau din Bucuresti, la o plimbare gratuita cu vaporasele. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) pune la dispozitie 5 vaporase cu o capacitate totala de 430 locuri. citeste mai departe »