"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Ministerul Educaţiei va cumpăra, în acest an, încă 800 de microbuze pentru transportul elevilor. Autovehiculele vor costa aproximativ 30 de milioane de euro. Potrivit ministrului Educaţiei, Mihail Hărdău, noile microbuze vor fi repartizate pe şapte regiuni . Acestea vor avea un număr de locuri mai mare decat cele achiziţionate pană acum. Astfel, elevii vor fi transportaţi în vehicule cu 24 sau 40 de locuri.
Microbuzele se vor adăuga celor aproximativ 700 de autovehicule care au fost achiziţionate anul trecut de Ministerul Educaţiei.
"Extindem gama, adică nu mai rămanem la 16+1, sunt localităţi care preferă 28 sau 40 de locuri. Avem zone în care se deplasează 70-80 de copii, n-are sens să avem trei sau patru maşini cu trei - patru şoferi", a declarat ministrul Educaţiei.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
In intervalul luni, 28 mai - miercuri, 30 mai absolventii claselor a XII-a se pot inscrie la prima sesiune de bacalaureat din acest an. citeste mai departe »
Cele doua zile libere de luni, 30 aprilie, si marti, 1 mai, vor putea fi petrecute si in parcul Herastrau din Bucuresti, la o plimbare gratuita cu vaporasele. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) pune la dispozitie 5 vaporase cu o capacitate totala de 430 locuri. citeste mai departe »