Social

8 Martie vine după buzunar

Munţi de flori şi cadouri transformă 8 Martie într-o zi specială pentru orice femeie. Astăzi, chiar şi domnii cu funcţii importante îşi găsesc timp pentru o cină romantică alături de femeia iubită. Reprezentantele sexului frumos dau buzna în saloanele de frumuseţe, fie pentru o coafură nouă, fie pentru o manichiură perfectă. Se pregătesc să-i surprindă pe soţi sau prieteni cu un look nou. Bărbaţii îşi golesc şi ei portofele în căutarea unui cadou potrivit: de la tradiţionalele flori la inele sau alte cadouri costisitoare, mai mult sau mai puţin romantice. Răsfăţată de fiu Natalia Gogulescu are 75 de ani şi o pensie de 480 de lei. Azi a ieşit în parc şi vrea să le facă un îndemn tinerelor care au renunţat la mărţişor. E fericită că va fi vizitată de fiul său, care, aşa cum face în fiecare an, îi va aduce un braţ de lalele. Adrian îi va aduce iubitei un inel Alexandra şi Adrian, studenţi în anii terminali la Construcţii Civile, sunt împreună de cateva luni. Adrian vrea să-i dăruiască iubitei un buchet de trandafiri şi un inel, semn al iubirii pe care i-o poartă. «Mă aranjez pentru soţul meu» Elena Avram este asistent medical şi a venit la un salon de înfrumuseţare pentru o schimbare de look . Femeia spune că o bună parte din salariu va rămane la salon, pentru că "măcar acum e vremea să mă respect". «Sărbătorim prin muncă» Gabriela are 34 de ani, iar Liliana 43 de ani şi spun că 8 Martie este o zi ca toate celelalte pentru ele. Vor veni la muncă, aşa cum fac în fiecare zi, după care se vor îndrepta către treburile casnice. "Poate vom sărbători cu un suc, noi între noi, la muncă. Soţii noştri uită de obicei de zilele cele mai importante, aşa că nu poate fi vorba de flori sau de cadouri", ne-au spus angajatele ADP sector 2 Bucureşti.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea