Anul acesta se implinesc 158 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, si nu numai opinia publica, dar si segmentul cultural, profesionist sau publicistic se dovedesc tot mai neinteresate de marcarea intrarii in lume a celui mai cunoscut roman. Dupa Revolutie , dar si inainte, au existat doua atitudini contrare si complementare – de a sacraliza, a desacraliza – personalitatea poetului nepereche. Fenomenul desacralizarii a atins cote vizibil exacerbate, ajungandu-se la macularea imaginii poetului prin fel de fel de afirmatii denigratoare si suburbane. Oricum, opera eminesciana s-a dovedit o permanenta dinamica si incitanta – daca mai poate genera si stimula si in secolul XXI cele mai divergente atitudini. S-au petrecut, in cele aproape doua decenii de la Revolutie, si cateva evenimente eminescologice. In primul rand, s-a incercat despartirea de Eminescu, un fenomen prin care intelectualii elitisti incercau sa-si eludeze, sau macar sa puna intre paranteze radacinile. Fenomenul presupune ca prin negarea lui Eminescu sa se promoveze altceva; s-a incercat supradimensionarea unui poet antieminescian, fie prin creatia unui Lucian Blaga, fie prin creatia unor scriitori – ganditori ca Mircea Eliade si Emil Cioran. Nu s-a putut, pentru ca toti acestia, in esenta lor ultima se revendica din Eminescu, in care vedeau (ca si Noica) pe omul deplin al culturii romanesti. (continuarea in Cronica Romana ) Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro