Social

11 oameni au scapat teferi dupa prabusirea unui Airbus rusesc A310 cu 200 de persoane la bord

Apro
ximativ 140 de persoane, printre care opt membri ai echipajului, au murit în urma unui grav accident aviatic produs duminică dimineaţă, cand un avion Airbus A310 rusesc, cu circa 200 de pasageri la bord, s-a prăbuşit şi a luat foc în momentul aterizării la Irkutsk, în Siberia, relatează AFP. Un număr de 49 de răniţi care au suferit traumatisme craniocerebrale, fracturi, arsuri sau intoxicare cu fum au fost spitalizaţi, în timp ce alte 11 persoane nu au necesitat îngrijiri medicale, au anunţat reprezentanţii celulei de criză create imediat după producerea accidentului. Informaţii contradictorii au fost comunicate în ceea ce priveşte numărul pasagerilor aflaţi la bordul avionului, care variază în funcţie de sursă. Potrivit autorităţilor aeroportului Domodedovo din Moscova, de unde decolase avionul, la bordul acestuia se aflau 193 de pasageri şi nouă membri ai echipajului, adică 202 persoane în total. Iniţial, fusese avansată cifra de circa 200 de persoane. Un purtător de cuvant al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă de la Irkutsk a declarat că 120 de cadavre au fost deja recuperate dintre resturile avionului, iar zece supravieţuitori se află la reanimare . Potrivit agenţiei Itar-Tass, mulţi copii care mergeau în vacanţă în regiunea Lacului Baikal se aflau la bordul aparatului de zbor. Au mai fost identificaţi doisprezece cetăţeni străini, dintre care trei germani, doi polonezi, doi cetăţeni din Azerbaidjan , doi belaruşi şi trei chinezi. Şapte cetăţeni străini au fost spitalizaţi; este vorba de doi polonezi, doi belaruşi, doi germani şi de unul dintre cetăţenii din Azerbaidjan. Avionul a ieşit de pe pistă şi s-a izbit de un zid de beton Accidentul s-a produs în jurul orei locale 08.00 (02.00 ora Romaniei), în momentul aterizării la Irkutsk a avionului Airbus A310 aparţinand companiei Sibir, care decolase sambătă seară de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Avionul a ieşit de pe pistă în momentul aterizării şi a lovit un zid din beton, apoi mai multe construcţii. Două explozii s-au produs la bordul aparatului, care a luat imediat foc. Rezervoarele sale conţineau încă o tonă de carburant, a precizat un corespondent local al postului de radio Echo din Moscova. Partea din faţă a avionului a fost distrusă aproape în întregime, au declarat membrii echipajelor de intervenţie. Numai zece pasageri şi o însoţitoare de bord au reuşit să părăsească aeronava pe uşa din spate a aeronavei. Cauza posibilă a catastrofei – o defecţiune la bord Reprezentantul local al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că sunt luate în calcul mai multe ipoteze privind cauza catastrofei, printre care se numără o defecţiune apărută la trenul de aterizare , în momentul în care avionul a atins solul, şi un incendiu declanşat la bord, înainte de aterizare, care ar fi dus la defectarea sistemului de franare. Ministrul Transporturilor, Igor Levin, a menţionat şi posibilitatea ca pista să fi fost alunecoasă din cauza ploii. Pilotul a anunţat turnul de control că avionul a aterizat, după care comunicaţia s-a întrerupt, a adăugat ministrul. El a făcut aceste declaraţii înainte de a pleca de la Moscova, duminică dimineaţă, îndreptandu-se spre Siberia. Preşedintele Vladimir Putin a cerut ca o comisie guvernamentală de anchetă să fie creată pentru a elucida cauzele accidentului.Cele două cutii negre ale aparatului au fost găsite rapid la faţa locului, a anunţat agenţia Interfax. Ele vor fi trimise la Moscova, pentru a fi analizate. Aceasta este cea de-a doua mare catastrofă aeriană produsă în Rusia în ultimele două luni. La 3 mai, 113 persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion Airbus A320 al companiei aeriene armene Armavia, în momentul în care acesta se pregătea să aterizeze pe aeroportul din Soci (sudul Rusiei).
  •   2006-07-10
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Se poate incepe si asa…

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare