Showbiz

Tom Sizemore a fost arestat pentru posesie de droguri

Actorul Tom Sizemore , aflat în perioada de eliberare sub supraveghere pentru o condamnare pentru posesie de droguri , a fost arestat marţi din nou, într-un hotel din California, sub suspiciunea că ar fi avut asupra sa substanţe interzise, au anunţat oficiali din poliţie, potrivit Reuters. Sizemore, în varstă de 45 de ani, a fost luat în custodie în Bakersfield, în nordul oraşului Los Angeles, după ce au fost găsite droguri în maşina sa. Totul s-a întamplat după ce un bărbat, despre care se crede că este un asociat al actorului, a început să se certe cu un funcţionar al hotelului, a declarat reprezentantul poliţiei. "Sizemore părea să fie sub influenţa unei substanţe", a spus detectivul Greg Terry. "Poliţiştii au aflat că era sub supraveghere şi în timpul percheziţiei au găsit două punguţe cu ceva ce părea metaamfetamină, plus nişte ţigări cu narcotice." Sizemore mai fusese arestat în 2004 pentru posesie de droguri, iar apoi a fost eliberat condiţionat. Deşi a fost la reabilitare, actorul s-a întors în faţa judecătorilor pentru violarea condiţiilor şi i s-a ordonat să mai facă ore pentru controlarea consumului de substanţe interzise. În timpul unei înfăţişări, el chiar a încercat să falsifice o probă de urină, cerută de judecător. Actorul a fost dus la închisoarea Kern County, din apropiere de Bakersfield, iar un oficial de acolo a declarat că, marţi la pranz, Sizemore încă mai era în detenţie. Dacă va fi găsit vinovat că a încălcat termenii eliberării condiţionate şi că a deţinut droguri, el poate fi condamnat la închisoare. Tom Sizemore este cunoscut în special din filmele "Salvaţi soldatul Ryan", "Născuţi asasini" sau "Elicopter la pămant" (" Black Hawk Down "), dar şi din seriale TV, în special poliţiste.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea