Showbiz

#rock

Start la B`ESTFEST 2008

B`ESTFEST 2008 isi va deschide azi portile la Romexpo cu Heineken Music Thirst Opening Day, prima zi de festival. Pe scenele B`ESTFEST vor urca Adrian Eftimie, Mark Norman, Boy Lamoen, Apollo 440, Miss Platnum, NSK, Alanis Morissette, UNKLE si Cypress Hill . Incepand de azi, primii 1000 de spectatori care vor ajunge la portile B`ESTFEST vor primi in fiecare zi a festivalului cate un tricou din partea Heineken Music.

In zilele de festival vor fi disponibile doar bilete de o zi, la pretul de 110 lei. Acestea pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta si de la casele de bilete de la intrarea in spatiul de festival.

Peste 30 de artisti pe cele 4 scene ale festivalului

In acest weekend, peste 30 de artisti si trupe vor concerta pe cele 4 scene ale festivalului. O parte dintre artisti au sosit deja de ieri urmand ca in acest sfarsit de saptamana, cei peste 250 de muzicieni si 350 de persoane din staff-ul acestora sa ocupe 500 de camere de hotel in Bucuresti.

Alaturi de concertele zilnice, distractia va continua si departe de scena, la "U meet the stars" - locul unde vedetele se vor intalni fata in fata cu fanii, la Cabina Saruturilor - de unde spectatorii vor iesi mult mai bine dispusi, sau la Dubita Urlatoare - care elimina oricare urma de stres.

Intrarea se va face prin Poarta A1 a complexului Romexpo

Accesul spectatorilor in spatiul de desfasurare a festivalului se va face vineri incepand cu ora 16.00, iar sambata si duminica incepand cu ora 14.00. Datorita numarului mare de spectatori asteptat pe parcursul zilelor de festival, intrarea publicului se va face prin Bulevardul Marasti, pe la Poarta A1 a complexului Romexpo.

Poarta B nu poate fi folosita pentru accesul publicului in incinta festivalului, ci doar pentru iesire. De asemenea si Poarta C ramane inchisa accesului, fiind pusa la dispozitia spectatorilor doar pentru iesire. Posesorii de bilete VIP care detin un permis de parcare vor avea acces prin Poarta D a complexului Romexpo. In caz contrar, accesul se va face tot pe la Poarta A.

Nu este permis accesul in spatiul festivalulul cu sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, umbrele, scaune, arme, obiecte periculoase, bauturi sau mancare, aparate foto profesionale sau aparate de inregistrare audio-video.

La B`ESTFEST, mancarea va fi din belsug si pe toate gusturile: specialitati chinezesti, italienesti, romanesti si produse de tip fast-food vor fi disponibile in mai multe zone-restaurant, achizitionarea produselor alimentare si a bauturilor urmand a se face doar pe baza jetoanelor.

Acestea pot fi procurate de la casieriile festivalului, iar la sfarsitul fiecarei zile jetoanele in plus pot fi schimbate in bani. In ceea ce priveste bauturile, in spatiul festivalului vor fi disponibile: bere la pahar, racoritoare, apa, limonada si fresh de portocale. De asemenea, vor exista si anul acesta vanzatori ambulanti de bere.

B`ESTFEST 2008 va avea loc in zilele de 4, 5, 6, fiind urmat pe 11 iulie de B`ESTFEST AFTERSHOCK, cu Judas Priest cap de afis. Printre artistii care vor participa la B`ESTFEST se numara Alanis Morissette, Cypress Hill, UNKLE, Apollo 440, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers , Nouvelle Vague, Manu Chao, Nelly Furtado, Sunrise Avenue .

 

Pentru alte stiri din muzica aboneaza-te la Newsletterul Muzica.acasa.ro 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea