Astazi, 20 decembrie, incepand cu ora 20, la Sala Polivalenta va avea loc un spectacol inedit pentru Romania: BOLLYWOOD – THE SHOW. Un spectacol opulent, plin de fantezie , in care dansatori, muzicieni si actori refac atmosfera filmelor bollywoodiene, o fantezie in care muzica si dansul se imbina cu naratiunea.
Intr-un love-story tipic filmelor indiene, spectacolul surprinde deopotriva elementele traditionale indiene, precum si moderna si glorioasa lume a cinematografiei bollywoodiene.
Spectacolul este o fantezie in care muzica si dansul se imbina cu naratiunea. Povestea incepe in India, in deserturile
Rajasthan, la templul Shiva. Dinastia familiei Merchant este responsabila cu mentinerea traditiei antice a dansului Kathak,
dansul zeilor.
Interes pentru cultura romaneasca
In turneu european , artistii impreuna cu staff-ul de turneu si echipa tehnica se afla deja in Romania. Aici au fost foarte incantati de faptul ca au gasit zapada . Pana la marele spectacol isi petrec vremea vizitand Bucurestiul, se intereseaza de istoria Romaniei (din care nu stiau decat despre
Vlad Dracul – confundat cu Dracula) si declara ca se simt excelent.
“Bollywood – The Show” a fost pus in scena, pentru prima data, la Bombay (Mumbai). Scenariul show-ului este inspirat din viata reala a familiei Merchant, una dintre cele mai renumite dinastii din lumea cinematografiei indiene. De altfel, cea mai tanara membra a acestei familii, coregrafa Vaibhavi Merchant, este responsabila de neegalatele scene de dans din spectacol. Muzica pentru
“Bollywood” a fost compusa de Salim si Sulaiman Merchant, doua personaje importante in cadrul celei mai noi generatii de compozitori de coloane sonore a filmelor indiene.
Spectacolul, este prezentat de Modus Production si este o productie impresionanta in care s-a dat atentie fiecarui detaliu. Luminile sunt create Liz Berry, care se ocupa de acest capitol si la concertele lui
Robbie Williams . Pentru acest show au fost create aproximativ 700 de costume.