Showbiz

Rolling Stones, la Sankt Petersburg în iulie

Legendara trupă rock The Rolling Stones va susţine un concert la 28 iulie la Sankt Petersburg , singura etapă rusă din turneul său european, au anunţat organizatorii spectacolului, relatează Interfax. Concertul trebuia iniţial să aibă loc în iunie 2006 pe stadionul Kirov, demolat între timp, însă a fost anulat după ce chitaristul Keith Richards a căzut dintr-un cocotier în insulele Fiji. Trupa va concerta în centrul ora şului în Piaţa Palatului, alături de muzeul Ermitaj. Biletele vor fi puse în vanzare de la sfarşitul lunii martie, însă vor fi mai scumpe decat anul trecut, cand locurile fuseseră vandute pentru preţuri relativ accesibile, între 30 şi 75 de euro. 'De data aceasta, biletele vor costa mai mult, în parte pentru că Piaţa Palatului nu este echipată pentru organizarea unor spectacole de această anvergură', a declarat un purtător de cuvant al companiei organizatoare PMI . În pofida mai multor incidente, A Bigger Bang este turneul cel mai lucrativ din istoria muzicii, a scris în noiembrie 2006 revista specializată americană Billboard. După 110 concerte organizate în faţa a 3,5 milioane de persoane, rockerii de la Rolling Stones au strans 437 de milioane de dolari (328,23 milioane de euro).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea