Showbiz

#wim wenders #invitat special #tiff 2010

Regizorul Wim Wenders - invitat special TIFF 2010

Invitatul special al celei de-a noua editii a Festivalului International de Film este regizorul, scenaristul, directorul de imagine si producatorul german .

Una dintre cele mai influente figuri ale cinematografiei europene a ultimelor decenii, Wenders este presedintele Academiei Europene de Film din 1996 si unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai Noului Cinema German, miscarea-manifest care a marcat istoria filmului in anii '70. Activitatea lui Wim Wenders cuprinde si profesoratul la Universitatea de Arte din Hamburg, fotografia sau critica de film. Publicul TIFF va avea ocazia sa il intalneasca pe cineastul german la proiectiile din cadrul sectiunii 3x3, precum si in cadrul unui masterclass de neratat.

Wim Wenders are la activ peste 45 de distinctii la festivaluri de film prestigioase, precum si trofee sau nominalizari la cele mai importante premii cinematografice din lume. Printre acestea se numara Palme d'Or – distinctia suprema a Festivalului de Film de la Cannes (Paris, Texas – 1984), Leul de Aur la Festivalul de la Venetia (The State of Things – 1982), Premiul BAFTA (Paris, Texas – 1984), Premiul Academiei Europene de Film (Wings of Desire – 1988) si nominalizarea la Premiul Oscar ( Buena Vista Social Club - 1999).

De asemenea, Wim Wenders este membru al prestigiosului ordin pan-european „Pour le Merite”. Nascut in 1945, Wenders este, alaturi de Werner Herzog si Volker Schlondorff, unul dintre cei mai importanti exponenti ai Manifestului de la Oberhausen, miscarea care a schimbat fata cinematografului european in anii '60 – '70. In prezent, acesta lucreaza la primul sau film 3D, Pina.

Din impresionanta filmografie a lui Wim Wenders, care cuprinde peste 50 de titluri de lung si scurt metraj, produse in toate colturile lumii, spectatorii TIFF vor putea sa urmareasca trei titluri de referinta, in cadrul traditionalei sectiuni 3x3. Don't Come Knocking (2005), filmul selectionat in competitia oficiala a Festivalului de la Cannes si castigator al Premiului Academiei Europene de Film, spune povestea lui Howard Spence (Sam Shepard), un star de cinema decazut, a carui viata reincepe sa capete sens dupa ce afla ca ar putea avea un copil, undeva, in lume si porneste in cautarea acestuia.

Until the End of The World (1991), spectaculosul SF care ii are in distributie, printre altii, pe William Hurt, Max von Sydow si Jeanne Moreau, va fi prezentat la Cluj-Napoca in varianta director's cut, intr-o proiectie-maraton de peste 4 ore si jumatate. Emotionant si socant in acelasi timp, cel de-al treilea film din retrospectiva dedicata cineastului german, documentarul proiectat in selectia oficiala a Festivalului de la Cannes, Nick's Film (1980) prezinta calatoria lui Wenders, aflat la Hollywood pentru filmarile la Hammett, pana la New York, pentru a-l ajuta pe regizorul si prietenul sau, Nicholas Ray, bolnav de cancer in faza terminala, sa isi incheie ultimul film.

Wim Wenders este unul dintre cei mai importanti invitati din istoria de noua editii a Festivalului International de Film Transilvania . El se alatura, astfel, pe lista personalitatilor marcante ale cinematografiei europene care au vizitat pana acum festivalul din Cluj-Napoca, lista care mai cuprinde oaspeti precum Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Vanessa Redgrave, Nicolas Roeg sau Lukas Moodysson.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea