Showbiz

Radu Muntean si actorii sai, live, la Neptun

Aflat el insusi la virsta de „30 de ani si ceva“, cea a „primului bilant“, cum o numeste regizorul e in toiul filmarilor la ultimul sau lungmetraj, „Boogie“. Atit de in toi, incit a luat-o inaintea programului. „Desi fizic mai esti in stare sa faci toate trasnaile din tinerete, psihic si social la virsta asta nu ti le mai permiti“ este premisa de la care porneste filmul „Boogie“, la care Radu Muntean lucreaza zilele acestea pe malul marii. Chiar daca vremea e inca prietenoasa, in statiunea Neptun nu mai vezi picior de turist. Singurii care dau viata si culoare locului sint membrii echipei de filmare. „Parca sintem intr-o statiune de pensionari“, spune Radu Muntean. „Nu ne plingem. E exact ce ne trebuie pentru film. Doar ieri a fost un miting al motociclistilor, sau cam asa ceva, iar noi am avut filmari chiar in centrul statiunii. A trebuit sa tragem duble peste duble, ca nu se auzea nimic din ce vorbeau actorii“, aminteste cu un of in glas cineastul. Povestea lungmetrajului e simpla: de 1 mai, la mare e vint, apa rece ca gheata, jumatate din hoteluri goale, terasa Belvedere din Olimp pustie si bowlingul inchis. Plecat cu sotia si copilul de 3 ani la mare, in minivacanta legala, Bogdan Ciocazanu se intilneste intimplator cu cei mai buni amici din liceu, la data si locul de care ii leaga cele mai glorioase escapade bahico-sexuale din tinerete. Penescu, agent la o firma de turism, si Iordache, stabilit de citiva ani in Suedia, sint liberi ca pasarea cerului si pusi pe distractie. Bogdan, sau Boogie, cum ii spun prietenii, se vede prins intre obligatiile de familie si tentatia de a retrai o seara ca in vremurile bune, cind viata parea simpla si frumoasa. Acum insa lucrurile s-au schimbat, diferentele dintre ei s-au amplificat, iar prietenia nu mai poate fi o relatie care se bazeaza doar pe gusturi comune la femei, bautura si echipe de fotbal. Bogdan asteapta ca sotia si copilul sa se culce si, cu „responsabilitatile“ adormite, isi ia alaturi de amicii lui doza de libertate si bifeaza tot traseul din tinerete: bautura, distractie, prostituate. „Cei trei barbati incearca de fapt sa se intoarca in timp si sa-si retraiasca tineretea intr-o singura noapte“, explica regizorul. „E o poveste simpla despre aceasta prima criza din viata, despre ce simte barbatul aflat la virsta dintre virste. Spectatorii de 30 de ani se pot regasi oricind in aceasta poveste pe care eu am simtit nevoia sa o spun. La 30 de ani si ceva, cum se numea initial filmul, oamenii devin suspiciosi, prietenia nu mai e aceeasi, pornesti parca de la o alta linie de start.“ Echipa de filmare e aceeasi cu care Radu Muntean a lucrat la „ Hirtia va fi albastra “ si la clipuri publicitare. Distributia e restrinsa, totul pare a fi facut ca in familie. Parte din scenariul filmului pare a fi prins contur si in realitate. Atmosfera de „clan“ e data si de faptul ca unii dintre cei implicati in film sint acolo cu nevasta si copilul. E cazul lui Dragos Bucur, interpretul rolului principal, care, intre doua duble, iese din camera unde filmeaza scena somnului de dupa-amiaza, se desprinde de sotia din film, interpretata de Anamaria Marinca, pentru a o saruta pe cea din viata „civila“, Dana Nalbaru, si pe fetita de numai citeva luni, Sofia. Prezenta copilului ii face pina si pe barbati sa participe la discutii casnice: „Ce ii dai de mincare?“, „De unde ii cumperi hainutele?“, „Las-o la mine in brate, ca poate imi zice mie primul «tata»“ etc. Sofia e ajutata sa faca primii pasi de Dragos Bucur si de Radu Muntean. In timp ce se da pe tobogan cu fiica lui, Dragos Bucur gaseste timp sa ne spuna citeva vorbe despre film: „Cel mai mult la filmul asta imi place ca in el este vorba despre viata noastra, a fiecaruia dintre noi. Acum citiva ani si eu preferam sa merg la o bere cu prietenii, dar acum nimic nu ma implineste mai mult decit o scena casnica, cum este cea de acum - sa ma joc cu fetita mea“. Secventa somnului de dupa-amiaza se filmeaza la Vila 6, locul in care este cazata si echipa de filmare. In curtea casei sint leagane si un tobogan de care se bucura si copiii, si cei din echipa de filmare. Sotul, sotia si copilul sint atipiti. Pentru ca nu trebuie neaparat sa apara in cadru, copilul nu participa la filmare. Baietelul cuplului Ciocazanu este interpretat de Vlad Muntean, baiatul regizorului. „Nu a fost o decizie de casting usoara“, spune Radu. „Initial aveam alt copil, dar era foarte greu de stapinit. In mijlocul filmarii incepea sa plinga, se uita tot timpul dupa maica-sa… Asa ca am hotarit sa-l folosesc pe fiul meu, care e foarte ascultator. Pentru el, totul e ca un joc, iar el ii respecta regulile. E drept ca uneori e un joc ce se intinde mai mult decit i-ar placea. Dar e extrem de ascultator si are rabdare. La un moment dat, am tras 20 de duble, lucru dificil si pentru un profesionist. A inteles foarte bine conventia. Stie ca in film il cheama Adrian... Cu faptul ca Dragos ii e tata are ceva probleme, dar se descurca. Intr-o zi, povestea ceva: «Tata mi-a zis ca... ». «Tata, adica eu, nu?», l-a incercat Dragos. S-a uitat lung ba la mine, ba la Dragos, si-a zis: «Nu, tata-tata». Probabil ca in mintea lui Dragos e tata, iar eu sint tata-tata“. Desi in scena trebuie sa fie adormit, la un moment dat lui Vlad i se aude vocea pe-afara: „Bai, acum te trimit la somn!“, il ameninta Radu Muntean. Speriat de perspectiva, pustiul se indeparteaza spre plaja. Scena ce se filmeaza e una cit se poate de casnica. Cuplul motaie, suna telefonul la care raspunde repede sotia. Pentru a nu-i deranja pe „baieti“, nevasta iese cu telefonul pe balcon si se converseaza scurt cu soacra. La intoarcere se asaza in pat, unde sotul o mingiie calm si incepe sa-i vorbeasca despre mobila din camera: „Arata bine, nu s-a dezlipit pe la incheieturi“. „In scenariu, Boogie e fabricant de mobila, iar mobilierul din camera de hotel este facut chiar de el. In loc sa i se plateasca pentru mobila, a primit gratuit o excursie de 1 mai la mare“, explica Radu Muntean. „Filmul are foarte mult text. scenariul e scris de Razvan Radulescu, Alexandru Baciu si de mine. Am lucrat mult, am modificat pina in ultima clipa, mergem mult pe nuante. O replica spusa altfel poate schimba tot mersul filmului“, puncteaza cineastul. Cuplul are si o discutie despre soacra care ii deranjase din somn: „Era maica-ta. Nu ma mai lasa pe mine la inaintare, ca nu-mi face nici o placere“, este apostrofat scurt sotul, dupa care se intoarce cu spatele. El o mingiie pasnic, lipsit de pasiune. „Nu o mingiia pe fund“, ii cere regizorul lui Dragos Bucur, „ci stringe-o usor de talie“. Scena e jucata atit de bine si atmosfera e atit de adormitoare ca te loveste pofta de somn. O familie banala, cu probleme banale. „Dragos si Anamaria sint adevarati profesionisti. Sa tot faci filme cu ei“, isi lauda regizorul actorii. „Filmarile merg foarte bine. Sintem chiar in avans. Cred ca pe 5 octombrie ne putem stringe bagajele si sa pornim spre casa. Postproductia se va termina destul de repede. As vrea ca premiera filmului sa fie chiar de 1 mai, exact ca in povestea noastra. Si sper sa aiba o viata lunga, sa traiasca ani buni dupa premiera, sa fie vazut si in tara si afara, pentru ca, oricit ne-am ascunde dupa deget, e important ca filmul sa circule pe la festivaluri. In lumea asta, a filmului de autor, un premiu international te legitimeaza“, e de parere Muntean. De la mare la Berlin Regizorul Radu Muntean intentioneaza ca „Boogie“ sa fie finalizat in luna noiembrie a acestui an, pentru ca in februarie 2008 lungmetrajul sa poata participa la Berlinala, potrivit NewsIn. Proiectul filmului „Boogie“ a ocupat locul trei in clasamentul concursului de finantare organizat in 2006 de Centrul National al Cinematografiei si a primit un credit de un milion de lei (peste 300.000 de euro - n.red.), iar bugetul total al peliculei este de 600.000 de euro. Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea