Showbiz

Piesa Andrei, desfiinţată de specialişti

Multe acuzaţii de plagiat, piese de duzină. Piese plagiate, piese total nepotrivite, retrageri , eliminări. Aşa arată faza naţională a concursului Eurovision din acest an. Bine că îl avem pe „Micul Mozart”, care s-a înscris cu trei piese – „Dracula, my love” (interpretată de Simplu şi Andra), „Do the tango with me” (interpretată de Morandi şi Wassabi) şi „Crazy” (interpretată de Wassabi)! Dacă în cazul compozitorului Papa Jr, organizatorii i-au respins piesa „Make-it”, ca urmare a confirmării acuzaţiilor de plagiat, Moga poate să doarmă liniştit cu „Dracula” lui! Cu toate că piesa „Dracula, my love” seamănă izbitor cu „When Religion Comes To Town”, ce aparţine formaţiei E-Type, lucru confirmat de mai toţi specialiştii muzicali. „De ce riscă Moga o astfel de asemănare, cand nu e decisivă în cantec? Nici în original porţiunea aceea nu e decisivă! De ce riscă, putea să schimbe două-trei note şi nu mai semăna?”, s-a întrebat Horia Moculescu pentru cotidianul Libertatea. Alţi doi compozitori, Ionel Tudor şi Cornel Fugaru , sunt mult mai tranşanţi, acuzandu-l cat se poate de direct pe „Micul Mozart” că a „furat” toată linia melodică. „Tot refrenul e copiat notă cu notă! Nu se poate aşa ceva!”, a declarat Ionel Tudor. Cornel Fugaru a sărit chiar la gatul lui Moga, sugerand eliminarea melodiei: „Piesa este copiată unu la unu şi trebuie retrasă din concurs! El a luat introducerea piesei originale şi a făcut-o refren! E izbitor, a copiat fără pic de obraz! Acest «compozitor» este de o obrăznicie rarisimă!”. Cătălin Crişan nu l-a jignit însă pe Moga, ci doar l-a ironizat: „E aceeaşi piesă, frumoasă, interesantă şi «competitivă». Felicitări celor care au avut timp să caute melodii pe Internet, după care să «compună»”. Gabriel Cotabiţă sugerează ca organizatorii să ia măsuri: „Cam nasol. «Tema de recunoaştere» este aceeaşi, chiar dacă la E-Type e instrumentală şi la Andra e vocală! Pot apărea discuţii majore de plagiat. Trebuie sesizaţi organizatorii”. Compozitorul Cristian Faur continuă acuzaţiile la adresa lui Moga, pe care îl numeşte „Hoţart”: „Se pare că iar furăm. «Hoţart» fură cu înţelepciunea ardeleanului. Mie mi se pare tentativă de plagiat 100%. Nu e identică, întrucat legea de afară e de patru măsuri melodic şi armonic. Dar el tot timpul fură cu «subînţeles»”. Ei bine, ce au avut de zis organizatorii la aceste acuze?! „E, acum, toate piesele seamănă. Şi ce dacă seamănă puţin?”, a fost răspunsul lor. De cealaltă parte, „Micul «Hoţart»” a plecat ieri, în mare viteză, la Londra, la o academie de muzică, pentru a-şi face singur dreptate, urmand să analizeze piesa notă cu notă şi să demonstreze în mod clar că nu e furată. „Eu nu zic că anumite note nu seamănă între ele şi nu există coincidenţe, dar nu m-am inspirat şi nici nu am plagiat piesa după E-Type. Voi veni în ţară şi voi demonstra cu acte că este un cantec compus de mine get-beget”, a declarat el pentru cotidianul 7 Plus. Şi, cum hoţul neprins e negustor cinstit: „Pană acum, am tot avut hituri, dar nimeni nu s-a plans că aş fi copiat”. Cat despre Andra, ea „se face că plouă”, afirmand că nu are nicio vină, că e doar cantă. „Am tot respectul pentru toţi specialiştii! Eu am auzit piesa pentru prima oară în studioul lui Marius Moga şi mi-a plăcut foarte mult, motiv pentru care am acceptat colaborarea cu mare plăcere. Nu pot vorbi despre asemănări sau nu, fiind mai mult decat subiectivă în calitatea mea de cointerpretă. Cred că nu pe mine trebuie să mă întrebaţi!”, a declarat cantăreaţa. Păi nu pe ea, poate pe Măruţă... Dacă „Dracula my love” seamănă sau nu cu „When Religion Comes to Town”, chiar e irelevant, piese tot va intra sambătă în concurs, orice ar fi, pentru că organizatorii concursului chiar nu îşi mai pot permite încă o retragere... Şi ceilalţi concurenţi au avut de comentat la adresa melodiei adversarilor lor. Cei mai îndarjiţi, Rednex şi Ro-Mania , care au declarat, prin intermediul producătorului lor muzical, Radu Fornea: „Piesa Andrei este manea!”. Ei bine, poate tocmai aceasta o fi diferenţa dintre piesa lui Moga şi cea a băieţilor de la E-Type...

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea