Phoenix bate pasul pe loc. Cel putin asa mi se pare. Ideea unui concert in care muzica Phoenix imbraca o glazura consistenta de muzica clasica nu e o noutate.
Daca stau bine si ma gandesc, “ ”, titlul spectacolului de ieri seara a fost numele unui album lansat de haiducii de la Phoenix prin anii ’90 si in care erau reorchestrate simfonic cateva din hiturile Phoenix plus cateva piese in limba engleza.
Si totusi, Sala Palatului a fost aproape plina. De partea simfonica s-a ocupat Orchestra Simfonica Bucuresti, pastorita de Daniel Jinga, dirijorul care la un moment dat a fost trimis la plimbare de Nicu Covaci . De ce? Pentru ca lucrurile nu se legau.
Hai sa luam un exemplu. Incepe Phoenix o piesa si…orchestra pauza. Nicu Covaci mai incearca inca o data. La fel…pauza. Urmeaza un moment aproape haios in care oamenii incearca sa se puna de acord asupra piesei pe care o canta. In cele din urma intreaga masinarie se urneste si auzim si noi “Mica tiganiada” asa cum trebuie.
Si momentele de umor nu s-au oprit aici. Lipsa de sincronizare cu orchestra lui Jinga s-a vazut pe parcursul intregului concert. La un moment dat, Tandarica si-a lasat pentru cateva clipe tobele si s-a dus la dirijor ca sa-l dumireasca cum sta treaba.
Probabil toate blestemele sunetistilor boscoroditi de Covaci de-a lungul timpului au lovit formatia Phoenix taman aseara. Boxele se intrerupeau, microfoanele faceau figuri, iar ca bonus mai primeam si cate-o microfonie de toata frumusetea.
Iata cateva dintre premisele unui concert aparent nereusit. Nu, nici vorba. Eu cred ca aceste probleme au avut darul de a mai anima cantarea Phoenicsilor. In ultimii ani, dupa plecarea lui Baniciu, am mers la cateva concerte Phoenix si deja ma plictisisera lamentarile lui Covaci, referitoare fie la destinul sau de om haituit de sistemul comunist, fie la solicitarile de piese venite din partea spectatorilor.
De data aceasta, liderul Phoenix a dat dovada de ceva mai multa flexibilitate, ba chiar de umor. Zau, de nu e o adevarata placere ca un un om poate canta si altfel decat incruntat.
Bogdan Bradu, vocalul care are dificila misiune de a-l inlocui pe Baniciu, a mai facut ceva progrese in sensul in care nu mai canta asa de timorat cum o facea pe la inceputuri. Baiatul incearca din rasputeri sa dea tot din el. Si totusi raman in continuare la parerea ca vocea lui s-ar potrivi mai degraba pentru genul pop decat pentru folk rock-ul Phoenicsilor.
Bradu a mai primit intariri vocale din partea unor invitati: Vlad Mirita (tenorul care, pe langa faptul ca ii acoperea pe ceilalti, a mai inversat ordinea pieselor din setlist punand in incurcatura restul colegilor de scena) si Moni Bordeianu , primul vocal Phoenix (un om care se vede ca stie sa cante si sa se miste pe scena ca un profesionist).
Cat despre playlist…s-a ocolit elegant albumul “Cantafabule”, s-au cantat piese de pe albume mai noi (“Baba Novac”, “In umbra marelui URSS”, “Apocalipsa”, “Numai una”), melodii in limba engleza (“Stars Dance”), cantece de pe “vremea lu’ bunicu’”, dupa cum declara amuzat Nicu Covaci (“Canarul”, “Nebunul cu ochii inchisi”, “Vremuri”).
Publicul cred ca a contat cel mai mult la acest concert. Indiferent cat de bine sau cat de prost canta Phoenix, indiferent daca este cu sau fara Baniciu, indiferent ca Nicu Covaci canta din ce in ce mai ragusit de la un spectacol la altul, publicul isi va sustine neconditionat trupa la fel cum a facut-o si aseara.
"Mica Tiganiada"
"Baba Novac"
