Showbiz

Paula Abdul, intr-un interviu "bizar"

Paula Abdul si-a anulat interviurile din acest weekend, dupa difuzarea pe internet a unui fragment dintr-un interviu TV, in care vedeta vorbeste neclar si gesticuleaza puternic, informeaza Reuters. VIDEO Interviul a fost postat pe site-ul Youtube.com si a avut peste 21.000 de accesari doar in primele ore. Unii dintre cei care au vazut filmuletul au sugerat ca Abdul ar trebui sa se interneze intr-o clinica deoarece parea sa fi baut. Jeff Ballard, purtatorul de cuvant al cantaretei, a negat ca vedeta s-ar fi aflat sub influenta alcoolului sau a altor substante si a declarat ca Paula Abdul nu bea niciodata. „O stiu pe Paula Abdul de cand avea 13 ani si n-am vazut-o niciodata consumand alcool. Si nu ia niciun fel de medicamente”, a spus el. Potrivit lui Ballard, interviul in care artista pare ca se afla sub influenta alcoolului era ultimul dintr-o serie de discutii pe care starul le avusese in ultimele trei zile. „Era epuizata. Se afla la capatul a trei zile de interviuri si aparitii in fata presei, iar camerele de filmat i-au urmarit fiecare miscare pentru un reality- show”, a explicat Ballard. Paula Abdul face parte din juriul concursului „ American Idol ” (o varianta americana a „ Megastar ”), una dintre cele mai populare emisiuni TV din SUA. Intr-un interviu acordat revistei „People” in 2005, cantareata a negat ca ar avea o problema cu drogurile si a explicat ca sufera de o boala neurologica. Fosta majoreta a echipei Los Angeles Lakers, Abdul a devenit celebra la sfarsitul anilor ‘80, cu hituri ca „Straight Up” si „Opposites Attract”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea