ABBA pleaca in turneu. Nu formatia, ci muzeul . Si nu e gluma. Cat de curand se va organiza o expozitie mobila in care 750 de obiecte apartinand legendarului grup vor fi plimbate in jurul lumii.
Initial, muzeul trebuia sa fie deschis la Stockholm , in 2009, dar a fost amanat din lipsa unei locatii .
Din acest motiv, organizatorii s-au gandit mai bine si au hotarat ca muzeul sa fie plimbat in jurul lumii, Australia fiind prima tara pe lista.
„Muzeul ii ofera vizitatorului posibilitatea de a se afla in mijlocul experientei ABBA, din trecut pana in prezent. Este perfect pentru intreaga familie, poti sa vezi atat de multe, gratie noilor tehnologii. Poti canta hit-urile formatiei, in fata unui public `live`, de pe stadioanele unde au concertat cei de la ABBA", a declarat Magnus Danielsson, presedintele expozitiei.
Ideea aceasta cu muzeul mobil a venit si in urma succesului fulminant stabilit odata cu lansarea filmului „ Mamma Mia !”, potrivit Cision. DVD-ul „Mamma Mia!” a fost cel mai bine vandut in Marea Britanie, in timp ce CD-ul cu soundtrack -ul filmului s-a vandut in peste 4 milioane de copii in intreaga lume.
Datele si informatiile referitoare la celalalte locatii incluse in acest turneu nu au fost inca confirmate.