Showbiz

Jiri Menzel este miine la Bucuresti

Cunoscutul regizor ceh se va intilni cu publicul la Sala Palatului. Invitat de onoare al Festivalului de Film European, Jiri Menzel a intrat in atentia cinematografiei mondiale inca de la primul sau lungmetraj, „Trenuri strict supravegheate“, realizat in 1966, pelicula care, desi a fost laureata cu Oscar pentru film strain, i-a adus si o punere la index din partea autoritatilor comuniste din tara sa. Cel de-al doilea film al sau, „Ciocirliile pe sirma“, desi terminat in 1969, nu a putut fi prezentat publicului decit dupa caderea comunismului, in 1990, cind a cistigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin . Filmul cu care Menzel se va prezenta la Bucuresti este cea mai noua creatie a sa, „L-am servit pe Regele Angliei“. Pelicula prezinta povestea unui marunt ospatar praghez al carui destin este spulberat de tavalugul istoriei. „L-am servit pe Regele Angliei“ a primit anul acesta Ursul de Aur si Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Berlin . Ospatul cinematografic va fi anul acesta dublat de un ospat la propriu, pentru ca aceasta editie sta sub semnul gastronomiei europene. Filmele pot fi vazute la cinematograful „Studio“ si la Muzeul Taranului Roman pina pe 13 mai. Inca de la deschiderea care a avut loc in curtea Muzeului Taranului Roman, aerul festiv al editiilor precedente, cu intonarea „Odei Bucuriei“ si discursuri ce ne promiteau aderarea, a fost inlocuit cu relaxarea unei petreceri cimpenesti. Diplomati subtiri, artisti si critici de film au stat la coada la standurile la care tarani autohtoni isi prezentau „cirtul“ de Brasov, brinza de burduf de la Afumata, pastravi strasnic inveliti in crengi de brad, gemuri, dulceturi sau vinuri de tara. O sarbatoare vesela si degajata la care ingredientul principal a fost filmul. Daca, anul trecut, festivalul a sarbatorit fotbalul, anul acesta a venit rindul mincarii. Fotbalul si gastronomia rafinata sint cu siguranta doua „obiective strategice“ ale Europei. O serie de filme vor avea ca numitor comun bucataria, unele clasice, altele nou-noute. Ele sint grupate in sectiunea „Diversitatea gastronomica europeana“. Cinematografia romaneasca este bine reprezentata: filmele noii generatii („Ryna“, de Ruxandra Zenide , „A fost sau n-a fost?“, de Corneliu Porumboiu, „ Hirtia va fi albastra “, de Radu Muntean, „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii“, de Catalin Mitulescu), dar si“Senatorul melcilor“, pelicula unuia dintre cei mai importanti regizori romani din vechea garda, Mircea Daneliuc, au fost selectate in festival.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea