Showbiz

J. K. Rowling a visat că este Harry Potter

Autoarea celebrei serii „Harry Potter”, J. K. Rowling, a visat de curand că este nimeni alta decat micul vrăjitor, personajul principal al romanelor sale. Totul s-a întamplat într-o noapte, ca urmare a oboselii adunate de la scrierea celei de-a şaptea (şi ultima) părţi a poveştii. Printr-un mesaj postat pe site-ul său oficial, scriitoarea născută pe 31 iulie 1965, în oraşul britanic Bristol, explică faptul că în ultima vreme munceşte din greu la terminarea ultimei cărţi din serie, multe dintre idei avandu-le încă de acum 12 ani. „Sunt, în mod alternant, şi entuziasmată, dar şi surescitată! Pe de o parte vreau, pe de altă parte nu vreau să termin cartea aceasta. Staţi liniştiţi, o voi termina pană la urmă”, a explicat ea. Autoarea a avut însă grijă, în ciuda curiozităţii fanilor, să nu dea prea multe indicaţii în legătură cu ce se va întampla în această carte, ce va urma să fie editată în cursul anului viitor şi care va avea titlul: „ ”. A ţinut totuşi să precizeze faptul că două dintre personaje vor muri, menţionand şi că „nu se ştie dacă Harry va supravieţui”. Scriitoarea în varstă de 41 de ani a mărturisit şi că a fost întrebată în dese randuri dacă s-a visat vreodată în lumea personajelor prezentate în romanele sale. „Răspunsul la această întrebare a fost cu siguranţă «Nu», dar asta pană acum cateva nopţi, cand am avut un vis de-a dreptul epic , în care am fost, simultan, şi Harry Potter, dar şi «naratorul»”. Încercand să găsească motivul, scriitoarea a glumit: „Cred că ar cam fi momentul să nu mai beau atata cafea!”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea