Gotan Project, tango vecin cu demenţa

Futurist şi nostalgic. Monstru bicefal care priveşte către rădăcini şi tanjeşte la inovaţie. Plin de tupeu, ca un copil al străzilor din Buenos Aires . Interzis. Ca atatea amoruri care ne amărăsc viaţa. Aşa e tangoul, pre stilul gotan Project. Au cantat, marţi seară, la Bucureşti. Fundaţia Aurel Mitran a adus aici această gaşcă îmbrăcată complet în alb, care a colorat aerul cu armonii. Nişte indivizi despre care, la o adică, ai putea crede că nu sunt în toate minţile. Oamenii normali nu născocesc combinaţii de sunete precum cele care au căptuşit Sala Palatului şi interiorul „victimelor” de pe scaune. Şi nu scornesc proiecţii demente, în care îţi tropăie, pe ecrane uriaşe, ba copite de cai, ba încălţări de dansator. Femei uriaşe ţi se învart în faţa ochilor, cu rochiile lor roşii, într-o tornadă de mişcări. Instrumentiştii cantă cand la vedere, cand în spatele unor ecrane, ca nişte holograme. De parcă nu erai destul de ameţit de muzică. Maşinăria Gotan, funcţionand impecabil, e programată să-şi practice exact notele. O mai ia uneori razna, printre improvizaţii, iar rezultatul e un fusion perfect uman. Viori, violoncel, chitară, pian, bandoneon, computer, platane de DJ, voce. Toate se amestecă într-un cocktail nebun, în care tangoul ajunge să fie doar un pretext. Sonorităţile Argentinei sunt mereu acolo, numai că peste ele vine un înveliş electronic, ca o platoşă rezistentă la orice. Rezistă şi la aplauzele frenetice ale sălii, şi la ovaţii. „Vampir energetic”, muzica asta se hrăneşte din adoraţia fanilor, însă pare să poată supravieţui şi de una singură. Scopul ei pervers este, totuşi, să ajungă destinatar. „Queremos paz”. „Vrem pace”, susţin într-unul dintre cele mai mari hituri ale lor. Sunt ipocriţi: Gotan Project n-au nici o legătură cu pacea interioară a receptorului. Sunt, mai degrabă, preocupaţi să-l răvăşească, să-l lase năuc în mijlocul drumului. Odată atins de virus, nefericitul nici măcar nu mai vrea să se vindece. „Lunatico” se cheamă albumul promovat prin concertul de la Bucureşti. Mii de romani au aşteptat 45 de minute începerea show-ului. Dar au plecat lunatici din Sala Palatului, după un ceas şi jumătate de spectacol hipnotic. ( Diana Popescu )