Showbiz

Gemenii lui Dennis Quaid sunt in stare grava

Gemenii nou-nascuti ai actorului american Dennis Quaid se afla in stare grava , dar stabila, intr-un spital din Los Angeles, dupa ce le-a fost administrat, din greseala, un anticoagulant in doza prea mare. Thomas Boone si Zoe Grace, care au primit de peste 1.000 de ori doza normala din acest medicament, Heparina, care se prescrie pentru a preveni formarea chiagurilor de sange, sunt internati la Cedars Sinai Medical Center din Los Angeles, potrivit site-ului TMZ.com. In cazul in care bebelusii sunt tratati cu acest medicament, le sunt administrate in mod normal 10 unitati, dar gemenii lui Dennis Quaid au primit 10.000 de unitati duminica, inainte ca eroarea sa fie depistata de personalul medical. Un reprezentant al spitalului, Michael Langberg, a spus, intr-un comunicat de presa, marti seara, ca trei pacienti au primit o supradoza de medicament, fara a le preciza identitatea. Acesta a explicat ca investigatiile efectuate asupra celor doi pacienti cel mai grav afectati nu au scos la iveala niciun efect nociv al Heparinei administrate in exces, dar ca pacientii vor fi monitorizati in continuare. "Este o greseala care putea fi evitata, nu am urmat procedurile uzuale, nu exista nicio scuza", a adaugat reprezentantul centrului medical, care a precizat ca o ancheta este in curs si ca spitalul coopereaza cu departamentul de sanatate din Los Angeles. Gemenii au fost nascuti pe 8 noiembrie de o mama surogat . Sunt copiii lui Dennis Quaid si ai celei de-a treia sotii, Kimberly Buffington. Un purtator de cuvant al actorului a spus ca parintii "spera ca viata lor privata va fi respectata in aceste momente dificile". Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea