Showbiz

Festivalul Filmului European a debutat pe ritmurile tarafului Damian & Brothers

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Filmului European s-a deschis, joi seara, cu difuzarea în aer liber, la Muzeul Ţăranului Roman, a filmului "Pămantul", regizat de Sergio Rubini, iar invitaţii au fost primiţi pe ritmurile tarafului Damian & Brothers , înfiinţat de naistul Damian Drăghici. La deschidere au fost prezenţi regizorul Corneliu Porumboiu , ambasadorul onorific din acest an al festivalului, şi actorul Dragoş Bucur, cei doi care au lucrat la spotul de promovare al festivalului. "Eu nu ştiu ce înseamnă să fii ambasador, dar sună foarte bine", a spus Corneliu Porumboiu. ''Eu vă urez să vedeţi filme şi să mancaţi după ele. Un festival plăcut". Spectatorii prezenţi la eveniment au putut gusta din diferite specialităţi, printre care branză de burduf în coajă de brad sau dulceaţă de afine şi de merişoare. La ediţia din acest an vor rula 46 de filme din 24 de ţări europene, în perioada 3-13 mai la Bucureşti, 11-13 mai la Craiova, 16-18 mai la Timişoara, 17-20 mai la Sibiu şi 22-24 mai la Iaşi. Printre acestea vor rula cinci filme romaneşti, cum ar fi " A fost sau n-a fost ?", în regia lui Corneliu Porumboiu, "Cum mi-am petrecut sfarşitul lumii", regizat de Cătălin Mitulescu sau "Hartia va fi albastră", de Radu Muntean. "Programul festivalului seamănă cu un meniu, doar că meniul are doar feluri principale ", a menţionat Dragoş Bucur. Anul acesta vor avea loc proiecţii în aer liber, dar vor fi şi noi secţiuni, printre care "Diversitate gastronomică şi cinematografică", unde va rula pelicula romanească "Senatorul melcilor". Cea de-a doua secţiune specială o reprezintă filmele scurte, realizate de elevi de liceu, în competiţia "Europa la liceu". Proiectele vor fi jurizate de regizorii Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu. Va rula în program şi pelicula "Viaţa celorlalţi" ("Das Leben der Anderen"), film regizat de Florian Henkel von Donnersmark şi premiat în 2007 cu Oscarul pentru Cel mai bun film străin. La Bucureşti, festivalul se va desfăşura la cinema Studio, la Muzeul Ţăranului Roman, la Sala Palatului şi la E-Uranus, un cinematograf din Rahova ce va fi inaugurat cu această ocazie. Dragoş Bucur a numit cinematograful E- Uranus "o grădină urbană" şi le-a spus celor prezenţi la deschiderea evenimentului că pot veni şi cu cainele. În închiderea festivalului va rula filmul "Offset", producţie filmată în Romania după un scenariu de Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu, o dramă interculturală ce spune o poveste de dragoste care se petrece în Bucureştiul contemporan, cu Alexandra Maria Lara în rol principal. Cei prezenţi la festival vor avea ocazia de a-l întalni pe regizorul Didi Danquart. Ziua de 9 mai, Ziua Europei, va fi sărbătorită prin prezenţa la Bucureşti a regizorul Jiri Menzel, laureat al premiului Oscar, cand va fi proiectat cel mai recent film al său, " ", ecranizare a romanului cu acelaşi nume al scriitorului Bohumil Hrabal. Ca şi anul trecut, se va acorda premiul publicului peliculei care va primi cele mai multe voturi de la spectatori. Filmul caştigător va fi distribuit în toată ţara.După încheierea festivalului, la muzeul Ţăranului Roman vor rula filme ce au participat la festivalul de film Astra în perioada 17- 19 mai. este organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în Romania şi Institutul Cultural Roman, cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din Romania, al Ambasadelor şi Institutelor Culturale ale statelor membre şi candidate la Uniunea Europeană.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea