Femeile din muzica romaneasca au frica in voce

O mare de prezente feminine in muzica pop- dance autohtona si prapastie in restul genurilor. „Cotidianul“ explica motivele pentru care interpretele stau mai mult in spatele scenei. Sexxy, POPS, Andra, Blondy, Heaven, Trident sau Cream. Cinta dance sau pop si fac parte din mainstreamul romanesc in materie de muzica feminina. Bluesul si rockul resimt cel mai acut absentele vocilor de femeie din peisaj, observa Hanno Hoefer, liderul trupei de blues Nightlosers. „Sint genuri de forta, dar si de nisa in acelasi timp. In jazz si in muzica usoara, lucrurile stau un pic mai bine“, puncteaza timisoreanul, care aduce in discutie nu doar penuria de vocaliste, ci si de instrumentiste. In a doua privinta il completeaza interpreta pop Corina, care nu zareste dificultati la orizont pentru fe-meile din muzica romaneasca . „Daca dai dovada de perseverenta si incerci sa evoluezi de la o perioada la alta, publicul vede si apre-ciaza“, asigura ea. Rockul, greu de abordat Cele mai putine reprezentante le are rockul, adauga jurnalistul si criticul muzical Alex Revenco. „De la Secret incoace, nu mai sint trupe rock feminine 100%. Nu exista precedent care sa le stimuleze sa activeze in acest domeniu“, spune Revenco. „Unii pricep rockul ca fiind mai masculin de felul lui, plus ca acesta mai are darul sa fie si teribil de necomercial“, amendeaza si criticul muzical al „Dilemei Vechi“, Matei Florian. „In rock nu sint suficiente o mutrita agreabila si un producator inspirat, chiar trebuie sa crezi in ceea ce faci si sa ai talent“, caracterizeaza criticul Ioan Big un gen care „nu ofera retete de succes facile si rapide“. Genurile muzicale care presupun violenta excesiva, atit sonora, cit si ca participare, sint tamiie pentru femei, este de parere si Mihai Cimpineanu, liderul formatiei 100% masculine Suie Paparude. Paul Nanca, impresar in cadrul Fundatiei Culturale Phoenix, nuanteaza insa lipsurile femeiesti: „Nu s-ar putea spune ca lipsesc prezentele feminine dintr-un gen anume. Sigur ca nu avem nici o DJ-ita drum’n’bass si nici o chitarista de doom sau trash, insa explicatiile sint mai degraba de natura sociologica“. Departe de ochiul critic Genurile pe care le ocolesc femeile reunesc adesea un public mai pretentios decit cele cu magnet pentru acestea, constata criticii muzicali. „Rockul presupune asumarea riscului de a fi permanent supusa judecatii publicului la cintari in conditiile in care media te ignora in favoarea vedetelor pop. Marea masa de aspirante la statutul de vedeta ocolesc genurile destinate niselor de public avizat si restrins si care implica si multa munca: jazz, blues, rock. Chiar printre DJ am remarcat putine fete“, observa Ioan Big. Muzica romaneasca are genuri diferite de cintarete care acopera intreaga paleta a ascultatorilor, le apara totusi Corina: „Ideal ar fi ca frumusetea sa fie dublata si de o voce pe masura si de un look adecvat“. Un ascultator precum cel de jazz nu este pacalit cu usurinta de clasicele „atuuri feminine“, este insa de parere Teodora Enache . „Publicul de jazz este foarte vigilent si nu poate fi usor pacalit. Cinti bine, ori nu cinti. Ce bine e cind o cintareata care cinta bine arata si bine. Dar daca nu, cit de frumoasa devine si cit o transfigureaza muzica. Vezi numai Mahalia Jackson sau Ella Fitzgerald. Publicul nostru stie ca darurile obtinute mult prea usor trec repejor“, spune interpreta de jazz. Majoritatea femeilor de pe scena muzicala romaneasca nu se feresc de un gen anume, cit mai degraba de ridicol, concluzioneaza si Paul Nanca. Mesaje de imprumut Daca in Occident mesajul unor voci feminine precum Tori Amos, Pink sau Beyonce devin adevarate statementuri personale, copy-paste-ul este in cele mai multe cazuri litera de lege in Romania. „In genurile muzicale moderne, interpretele noastre nu fac altceva decit sa imite, iar mesajul e unul de imprumut, care nu convinge. Exceptii fac doamnele din lumea jazzului, Anca Parghel, Teodora Enache sau Ozana Barabancea“, spune Alex Revenco. In aprecieri il secundeaza Paul Nanca, singurele purtatoare ale unui mesaj „absolut special“ in opinia acestuia fiind Adriana Balint, Alexandrina Hristov si Alina Chis. „Daca parasim zona puerila a main- streamului, sint convins ca nume precum Ada Milea si Maria Raducanu vor avea intotdeauna ceva de spus. In privinta muzicii promovate in exces e de ajuns sa te uiti la decolteuri si la machiaje ca sa intelegi unde bate mesajul“, intareste Matei Florian. Mihai Cimpineanu pune uniformitatea mesajelor feminine pe seama barbatilor care compun cel mai adesea muzica interpretata de acestea, dar are si o solutie: „Sa le lasam in pace sa faca ce vor. Pot mult mai mult decit ne imaginam. Ar trebui sa-si faca singure piesele, pentru ca in felul asta ar fi o experienta personala care s-ar transmite altfel publicului“. Calapodul sexos Simtul vizual primeaza in fata celui auditiv in cazul celor mai multe interprete autohtone. „Oficialitatile muzicale si-au propus sa dezvolte o imagine a femeii dulceaga, siropoasa, sexy, lipsita de orice element care ar putea presupune nerv sau atitudine razboinica“, aproba Matei Florian. „S-a ajuns la concluzia nefasta ca e destul ca fetele sa arate si sa se miste bine, sa aiba ce prezenta la capitolul fizic. Restul se drege din butoane, mai ales la girl-group-urile care traiesc mai mult din play-back. Si play-backul poate sa fie insa o arta grea“, amendeaza si Hanno Hoefer. Ioan Big pune aceasta tendinta pe lipsa unor experti in imagine si PR care sa poata construi cu adevarat personalitati: „Cele mai multe vedete feminine apeleaza astfel la aceleasi elemente nesofisticate care sa le faca «trendy, cool si stylish». Sex, bani, masini, viata usoara“. Nostalgia unor trupe care au facut vilva este inca prezenta in imaginarul aspirantelor la glorie, observa si Alex Revenco: „Multe fete isi doresc in continuare sa ajunga Andre sau A.S.I.A., ideea fiind indusa prin emisiunile posturilor tv“. Interpreta de jazz Maria Raducanu crede ca azi nu se mai face diferenta dintre o „bucatica“ si o „cintareata“: „O cintareata are, pe linga calitati vocale, ceva de spus si forta de a transmite acel ceva numai de ea stiut. Devine absolut secundar daca s-a dat cu un ruj bun, daca a imbracat rochia potrivita sau daca are picioare lungi. Slava Domnului ca nu sint o vedeta din Romania. Mi-ar crapa obrazul de rusine. Daca voi incepe sa fiu chemata la talk-show-uri si alte emisiuni de popularizare a artei, ma voi gindi daca nu am inceput sa cint foarte prost sau ca am nu stiu ce pile“. Corina ramine constienta de importanta look-ului: „O prezenta feminina atrage intotdeauna. E important sa ai si un mesaj constient pe care sa il transmiti ascultatorilor“. Nostalgie versus efemeritate Ioan Big crede ca prezentele feminine din muzica romaneasca urmeaza doua modele dominante: „Primul, nostalgic, este cel al cintaretei de «muzica usoara» de pe vremuri. Trezeste amintiri pentru cei ce isi amintesc de anii pre ‘89 si are o serenitate si o eleganta desuete. Traieste prin reeditari, prin scoateri de la naftalina «la ocazii» a interpretelor in studiourile tv sau pe scena. Al doilea, consumat pe banda de publicul tinar si promovat in draci, este cel al brandurilor feminine cu caracter efemer proiectate pentru a produce bani in timp scurt. Supravietuiesc citeva luni in lumina reflectoarelor cu ajutorul unui hit dupa care brandul dispare“. Feminism pe note muzicale Piesa „Bootylicious“, lansata in 2001 de trupa Destiny’s Child, este considerata de jurnalistii de la „The Guardian“ momentul zero al aparitiei unei atitudini cu adevarat feministe in muzica pop. Pina la acest punct de cotitura, manifestarile feministe puse pe note au oscilat intre apeluri codificate la egalitate sexuala si cele sincere, dar naive adresate femeilor, care invitau invariabil la distractie. Potrivit publicatiei britanice, printre cele mai feminine expresii muzicale se evidentiaza „She’s My Man“ - The Scissor Sisters (nota 7 din 10), „All Woman“ - Lisa Stansfield (6), „Girls Just Wanna Have Fun“ - Cyndi Lauper ( foto , 8), „Jolene“ - Dolly Parton (8), „Independent Woman“ - Destiny’s Child (9) si „Fat Bottomed Girls“ - Queen (8).