Showbiz

Eroii filmului romanesc

Mungiu, Jude si Nemescu au adunat in 2007 spuma premiilor la cele mai importante festivaluri internationale. "Filmul meu nu e o lectie de istorie. E o poveste si atat", spune regizorul Cristian Mungiu. Acum doi ani, Crisi Puiu castiga premiul Un Certain Regard la Cannes pentru " Moartea domnului Lazarescu ". Valva creata in jurul succesului acestui film a ridicat mult cinematografia romaneasca. In luna mai a acestui an, un alt regizor roman se facea remarcat la Cannes, obtinand trofeul Palme d’Or. Cristian Mungiu cu al sau "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" are acum sanse mari si reale sa castige Oscarul pentru "cel mai bun film strain". Tot anul acesta, alte doua nume ale cinemaului romanesc, Radu Jude si regretatul Cristian Nemescu, au strans cele mai insemnate distinctii la prestigioase festivaluri internationale. Despre cel mai premiat film din istoria cinematografiei romanesti, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", AFP a spus ca este "devastator". "Un portret sfasietor al unui avort ilegal in era comunista din Romania", a titrat CNN. Prima oprire: Festivalul International de Film de la Cannes, mai 2007. Ambitios, Cristian Mungiu a tintit trofeul. L-a castigat, iar de atunci au tot curs premiile pentru "cel mai bun film" din partea Asociatiei criticilor de la Los Angeles, Academiei Europene, FIPRESCI, Hollywood World Award si lista e lunga. Lor li se adauga o importanta nominalizare la Globurile de aur, care vor fi decernate pe 13 ianuarie 2008. A fost laudat de scriitorul Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, decorat de presedintele Traian Basescu si elogiat in presa straina... "Este un film minunat. Fiecare secunda din el a fost o placere", a spus Pamuk. "4,3,2", un film care conteaza Criticii de film ai publicatiei „Los Angeles Times" apreciaza filmul lui Mungiu ca fiind unul dintre cele mai bune ale anului 2007. Corina Chocano il considera "remarcabil". "Studiourile de la Hollywood cheltuie milioane de dolari pe un thriller care sa puna protagonistele intr-o situatie in care tensiunea nu reuseste sa ajunga decat la jumatate din intensitatea celei din filmul lui Mungiu", subliniaza ea. "4,3,2" este unul dintre filmele care conteaza", intervine Kevin Crust, pentru ca "exploreaza pasajele negre ale comunismului manevrand cu maiestrie camera si reflectand obiectiv acea perioada". Criticul de film Jay Weissberg a scris in „Variety": "Perfect si minunat jucat, «4 luni, 3 saptamani si 2 zile» este o adevarata realizare, condus cu o puritate si o onestitate care captureaza nu doar povestea despre avorturi ilegale, ci si negocierile nevazute necesare supravietuirii in ultimele zile ale blocului sovietic". Radu Jude a fost cel mai bun la Los Angeles Daca despre succesul lui Mungiu s-a tot vorbit de la Cannes incoace, nu trebuie trecute cu vederea numeroasele premii castigate de alti doi tineri regizori romani, Radu Jude si regretatul Cristian Nemescu. "Lampa cu caciula" a lui Jude, un film despre un tata si un fiu care se trezesc intr-o dimineata si pleaca la „oras" sa repare televizorul, a primit trofeul pentru scurtmetraj la Festivalul de film de la Los Angeles, Marele Premiu la Bilbao, "cel mai bun scurtmetraj" la Sundance si la festivalul Filmului Est-European de la Cottbus sau Marele Premiu la Festivalul de la Montpellier si la Uppsala. " California Dreamin ’", Un Certain Regard la Cannes O multime de premii nationale si internationale a strans si "California Dreamin' (nesfarsit)", cu Armand Assante, Razvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru, Jamie Elman, Andi Vasluianu, Alex Margineanu. Tanarul regizor Cristian Nemescu n-a mai apucat sa se bucure de succesul filmului sau. Palmaresul bogat cuprinde Un Certain Regard la Cannes, Premiul Golden Falcon in cadrul Festivalului de Film de la Ibiza, Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Rabat, Marele Premiu pentru Cel mai bun film, Premiul Publicului si Premiul Special Canvas pentru Cel mai bun film, toate trei la Festivalul European de Film de la Bruxelles, Premiul special al juriului pentru scenariu in cadrul Festivalului de Film de la Torun. Ana Maria Marinca, "femeia fatala" Actrita romanca, ce joaca rolul Otiliei in pelicula lui Mungiu, n-a trecut neobservata in presa internationala. Nu i-a fost remarcat doar talentul, ci si farmecul feminin. Site-ul ioncinema.com o plaseaza pe locul intai intr-un top al "femeilor fatale" straine, fiind urmata de o alta actrita romanca, Alexandra Maria Lara . Marinca interpreteaza si unul dintre rolurile principale in noul film al lui Radu Muntean, "Boogie". In top se regasesc actrite apreciate pentru joc, gratie, stil, simetrie faciala si unicitate. Desi in "4,3,2" e personajul negativ, practicantul ilegal de avorturi, rece si lipsit de scrupule, Vlad Ivanov a impresionat. Botosaneanul a fost desem­nat de Asociatia criticilor de film din Los Angeles "cel mai bun actor in rol secundar". "4,3,2", cel mai vizionat film romanesc in 2007 Pelicula lui Mungiu a adunat cei mai multi spectatori in sala de cinematograf din Romania in anul care tocmai se incheie, atragand aproape 70.000 de oameni din cei 130.000 care au fost la filme romanesti in 2007. „4 luni, 3 saptamani si 2 zile" a inregistrat si cele mai mari incasari dintre premierele romanesti ale anului, in valoare de 625.212 de lei, situandu-se pe locul 13. A debutat pe locul al doilea in box office-ul romanesc in luna septembrie, iar in primul week-end a avut incasari de 108.269 de lei. Aproape 18.000 de oameni au putut sa vada filmul lui Cristian Mungiu datorita caravanei „4,3,2", care a mers in orasele fara sali de cinema. Pe locul al doilea, se gaseste „California Dreamin’ (nesfarsit)", un alt film multipremiat anul acesta. Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea