20th century fox vrea sa inceapa productia la Wolverine 2 cat mai repede si poarta negocieri cu cativa regizori important, printre care darren aronofsky si David Slade .
Deadline afirma ca regizorul filmelor Requiem for a Dream si The Wrestler este prima alegere a producatorilor de la 20th Century Fox pentru a regiza continuarea lui X-Men Origins: Wolverine. Aronofsky si Hugh Jackman, care urmeaza sa intre din nou in pielea mutantului cu schelet de adamantium, au mai colaborat la pelicula The Fountain.
Darren Aronofsky si-a prezentat ieri, 1 septembrie, cel mai recent film al sau, Black Swan, in cadrul Festivalului de Film de la Venetia.
Un alt posibil regizor pentru Wolverine 2 este si David Slade, care si-a pus recent semnatura pe The Twilight Saga: Eclipse. Germanul Robert Schwentke (The Time Traveler’s Wife) a fost si el una dintre optiunile producatorilor, insa cineastul s-a retras din negocieri.
Wolverine 2 va continua povestea din filmul precedent si-l va duce pe supereroul Marvel tocmai in Japonia.