Showbiz

Angelina Jolie, ucigas profesionist intr-un film

Actriţa americană Angelina Jolie va juca într-un film de acţiune alături de Morgan Freeman , intitulat 'Wanted', în care va interpreta rolul unui ucigaş profesionist, potrivit cotidianului specializat Variety. Distribuit de studioul Universal, 'Wanted' va fi turnat de regizorul rus , al cărui film 'Nocinoi dozor' a fost unul dintre succesele anului 2004 în Rusia, depăşind la box-office superproducţiile americane 'Stăpanul Inelelor' şi 'Spiderman 2'. Freeman, 69 de ani, distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar în 2005 pentru 'Million Dollar Baby', al lui Clint Eastwood , va juca, de asemenea, în acest film, însă rolul său nu a fost precizat, la fel ca şi actorul scoţian James McAvoy, văzut recent în 'Ultimul rege al Scoţiei'. Jolie, 31 de ani, eroina din ' Tomb Raider ' şi distinsă cu Oscar pentru cel mai bun rol secundar în 2000, are în prezent o viaţă de familie trepidantă - iubită a lui Brad Pitt şi mamă a fiicei acestuia - ea tocmai a adoptat un al treilea copil, un vietnamez. Printre viitoarele sale lungmetraje se numără ' A Mighty Heart ', adaptarea cărţii văduvei jurnalistului american asasinat în Pakistan Daniel Pearl, 'Beowulf' al lui Robert Zeneckis şi 'Atlas Shrugged', versiunea cinematografică a romanului filosofic al lui Ayn Rand. Ea este aşteptată, de asemenea, în viitorul film al lui Eastwood, 'The Changeling', ale cărui filmări sunt prevăzute în toamnă.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea