Showbiz

Primul val de B'ESTIVAL

Daca
in anii trecuti scena muzicala bucuresteana era mai degraba amortita pe timpul verii, anul acesta lucrurile s-au schimbat. La sfirsitul acestei saptamini, la complexul Romexpo din Bucuresti, se va desfasura Festivalul B’ESTIVAL, organizat de Emag!c Entertainment. Intre 29 iunie si 1 iulie vor urca pe scena citeva dintre cele mai importante nume ale scenei electro, indie si rock din acest moment. Prima zi de festival va incepe la ora 16.00 si va fi dedicata muzicii electronice, cu multe dintre substilurile sale. In timpul dupa-amiezei vor urca pe scenele Clicknet, respectiv, Heineken Music Thirst, Sonicvibe si Monochrome, urmati, la ora 17.30, de Suie Paparude. Daca preludiul acestei prime zile va fi asigurat de artistii romani, incepind cu ora 18.15, line up-ul propus de organizatori va fi electrizant. Cel care va deschide seara este Yonderboi, unul dintre cei mai activi artisti ai scenei muzicale din Budapesta, al carui stil a fost definit fie ca bio-electro, fie ca trip hop conceptual. Ultimul sau single, People Always Talk About The Weather, a devenit coloana sonora a jocului Need For Speed : Carbon. Yonderboi va fi urmat de Hooverphonic , formatie belgiana formata in 1995, al carui nume este strins legat de evolutia curentului ambient pop de la sfirsitul anilor ’90. Albumele Blue Wonder Power Milk (1998) si The Magnificent Tree (2000) contin piese care s-au bucurat de foarte mare succes. Morcheeba este trupa care va concerta vineri incepind cu ora 20.00, aducind la Bucuresti un sample din stilul care i-a consacrat. Considerati printre primii si cei mai importanti reprezentanti ai trip hop-ului si muzicii downtempo, cei trei membri ai grupului londonez au lansat pina acum sase albume, iar vocea solistei Skye Edwards este una dintre cel mai bine cunoscute voci feminine ale ultimilor ani. Concertul lor va fi urmat de cel al trupei Faithless, aflata pentru a treia oara la Bucuresti. Piese precum Insomnia sau God Is A Dj i-au consacrat pe cei trei artisti din trupa printre cele mai de succes formatii de dance. Ultimul performance al serii va fi DJ set-ul lui Phil Hartnoll, membru al trupei britanice Orbital, una dintre cele mai revolutionare prezente din muzica electronica incepind din anii ’90 si pina la ultimul lor album de studio, din 2004. Dupa desfiintarea trupei, Phil Hartnoll a inceput sa activeze ca DJ, abordind numeroase stiluri, pe care le mixeaza in experimente greu de clasificat. Urmatoarele doua zile de festival vor aduce un cu totul alt registru decit cea de vineri, la B’ESTIVAL urmind sa concerteze, printre altii, Kasabian, Pink, Reamonn si Marilyn Manson .
  •   2007-06-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Revolutia fiscala - ce venituri vom avea din ianuarie 2018

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist, inspector HR

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii