In ciuda renumelui garantat de Premiul Palme d’Or, peliculele premiate la Cannes aduna din ce in ce mai putini spectatori. Daca in anii ’40 un film premiat la Cannes aducea in salile de cinema din Hexagon peste cinci milioane de oameni, in ultimii ani, Quentin Tarantino si Jane Campion au reusit sa adune abia cite trei milioane de spectatori. Primul laureat la Cannes cu succes la public este „Luptatorii din umbra“ premiat in 1946 si regizat de René Clément. Pelicula dedicata rezistentei feroviarilor francezi contra ocupantilor germani s-a bucurat de o audienta-record de 5,7 milioane de spectatori in cinematografele din Franta, conform cotidianului “Le Figaro”. Laureatul din 1949, “Al treilea om”, semnat de Orson Welles, este vazut pe marile ecrane de 5,6 milioane de francezi, in timp ce Henri-Georges Clouzot aduce in salile de cinema din Hexagon mai mult de sapte milioane de spectatori, curiosi sa urmareasca aventurile lui Yves Montand in America Centrala. Lucrurile n-au stat la fel de roz pentru alte laureate Palme d’Or. In topul esecurilor comerciale se afla productia brazilianului Anselmo Duarte, “Promisiunea” (1962), care a adunat mai putin de 200.000 de spectatori. Un alt rateu celebru este comedia neagra “Viridiana”, a lui Luis Buñuel. Premiata la Cannes in 1961, va fi atacata de Papalitate, interzisa in Spania si trecuta cu vederea de cinefilii francezi (vizionarile s-au ridicat la abia 600.000). Comedia italianului Pietro Germi “Doamnele si domnii” (Palme d’Or, 1966) a adus si mai putina lume in salile franceze: 178.000 de spectatori. Peliculele angajate politic au avut, la rindul lor, o soarta nefasta. “Clasa muncitoare merge in paradis” a lui Elio Petri (premiata in 1972) nu a adus decit 183.000 de vizionari, in ciuda prestantei lui Gian Maria Volonte, unul dintre liderii tendintei artistico-revolutionare de la acea data. Nici filmul “Omul de fier” al regizorului polonez Andrzej Wajda, dedicat miscarii sindicaliste “Solidaritatea”, nu ajunge in 1981 la inimile cinefililor francezi (filmul se bucura de abia de 370.000 de vizionari). In ultimele doua decenii, maestrii Emir Kusturica si Krzysztof Kieslowski au parte de la fel de putina audienta in rindul francezilor. Autorul “Decalogului” nu atinge nici macar 100.000 de intrari in box office-ul francez, aceeasi soarta avind si grecul Theo Angelopoulos, britanicul Ken Loach si iranianul Abbas Karostami. Singurii care reusesc se treaca de trei milioane de spectatori in Franta sint rafinata Jane Campion (“Lectia de pian”) si ludicul Quentin Tarantino (“Pulp Fiction”). Criticii explica slaba audienta a laureatelor de la Cannes prin concurenta televiziunii si prin gusturile elitiste ale juriului. Prima zi de Cannes A inceput ca o alternativa la Festivalul de la Venetia, confiscat in anii ’40 de fascisti. Trebuia sa debuteze in 1939, dar razboiul si problemele financiare au aminat premiera Festivalului de Film de la Cannes pina in 1946. In 1949, staruri ca Errol Flynn sau Orson Welles cresc notabilitatea evenimentului de la malul Mediteranei. Printre rasfatatii juriului de la Cannes se numara Fellini, Visconti sau Claude Lelouch, dar nici Robert Altman si nici Martin Scorsese nu au fost uitati. La editia aniversara din acest an, participa in competitie regizori de marca, de la fratii Coen si David Fincher la Tarantino si Wong Kar-Wai. Cea de-a 60-a editie a festivalului va fi sarbatorita prin filmul “Fiecare, cu cinematograful sau”, realizat de 35 de regizori. Printre participanti se mai numara Martin Scorsese (invitatul de onoare al acestei editii), Michael Moore si Alain Delon, care nu a mai aparut la festival din 1992, suparat pentru ca nu a fost invitat la cea de-a 50-a editie.