In Parisul ocupat al anilor ’40, un grup de actori incearca sa puna in scena o piesa scrisa de un evreu care se ascunde in subsolul cladirii teatrului. Pe scurt, aceasta ar fi actiunea din „Ultimul metrou“, unul dintre cele mai premiate filme ale lui Truffaut, cu zece Premii César, Globul de Aur pentru Cel mai bun film si cu o nominalizare la Oscar. Truffaut a cistigat pe toate fronturile cu un film care este despre razboi, dar mai bine zis nu este. Razboiul este fundalul unei drame mai mult sau mai putin conventionale, insa cineastul dejoaca orice asteptari prin utilizarea unor tehnici cinematografice care nu sint deloc traditionale, transformind melodrama intr-o poveste comica, intr-o meditatie romantica despre dragoste, eroism si istorie. Nu se opreste asupra ororilor antisemitismului, dar nici nu le ignora: backgroundul politic e folosit pentru crearea unei atmosfere claustrofobice de paranoia. Dupa lansarea filmului, Truffaut declara ca avusese trei ambitii cu „Ultimul metrou“: sa redea spiritul Parisului ocupat, sa descrie viata oamenilor de teatru si sa creeze, pentru Catherine Deneuve , rolul unei femei responsabile. Si, dupa cum veti vedea, a reusit cu brio.