Romani de succes

#infrumusetare #tratamente corporale #Elisabeta Ratiu #romani de succes

EXCLUSIV Tanara care "asigura" siluetele perfecte ale vedetelor. Succes in afaceri de la 20 de ani

In urma cu 10 ani, cand avea doar 20, Elisabeta Ratiu deschidea primul salon de infrumusetare.  Adepta a principiului ca, "daca esti mediocru si nu-ti iei soarta in maini, nu reusesti nimic in viata. Oamenii nu sunt perfecti, dar se pot perfectiona", tanara si-a deschis anul acesta al doilea salon Betty Blue. Ne-a acordat un interviu in exclusivitate in care ne-a dezvaluit secretul succesului, cat si detalii din viata sa.

 

De ce un salon de infrumusete? Care este semnificatia Betty Blue?

Mi-am dorit un salon de infrumusetare inca de copil, poate nu la acest nivel la care am ajuns acum, dar mereu am fost o visatoare ambitioasa! Imi place tot ce tine de infrumusetare si admir femeile care au grija de ele, care fac sport, mananca echilibrat si apeleaza la centre de remodelare corporala pentru intretinerea si conturarea armonioasa a corpului lor!

BettyBlue este alcatuit din prenumele “Betty”, care este prescurtarea de alint al numelui meu: Elisabeta, Blue pentru ca este culoarea mea preferata, simbolul centrului: “fluturele”.  BettyBlue reprezinta feminitate, delicatete.

Ce pregatire aveati cand ati pornit afacerea?


Eram in primul an de facultate la Facultatea de Drept, insa ma reusit sa le fac in paralel si la fel de bine pe ambele, si facultate si centrul de slabire!

Cum a inceput totul?

Financiar am primit 10.000 euro de la parintii mei si ulterior m-am descurcat singura cu tot, desi aveam 20 ani!

Ce greutati ati intampinat?


Multe, si zambesc acum, pentru ca am trecut cu bine peste toate, si cred ca a fost necesar sa le intampin pentru a ajunge unde ma ajuns azi!

La ce ati renuntat?

Nu am renuntat la nimic, poate ca nu am avut foarte mult timp liber, insa nici nu sunt genul de persoana care sa doarma pana la 14, sunt foarte matinala, energica si stiu sa-mi manageriez timpul foarte bine!

Ce ati castigat in acesti ani? Ce regerete aveti?

In toti acesti ani am castigat foarte mult pe toate planurile, financiar si intelectual, am fost provocata mereu, nu m-am plictisit nici macar 1 minut! Nu am niciun regret, chiar niciunul!

Cat conteaza suportul parintilor cand vine vorba de business?

Parintii mei m-au sustinut mereu moral, nu doar in privinta acesti business, ci si in ceea ce priveste cariera mea de jurist si practician in insolventa, deoarece nu m-am limitat doar la afacerea centrului de slabire, ci am continuat cu perfectionarea carierei pe care am ales-o prin terminarea facultatii de Drept, si am chiar cabinetul meu individual in acest moment.

In ce alte proiecte sunteti implicata?

Am o galerie de arta online - sculpturegallery.ro si administrez o societate de executie monumente, fantani arteziene, restaurari etc. - artmaestro.ro - pe care am infiintat-o impreuna cu tatal meu in acelasi an in care am infiintat si BettyBlue!

Cum arata o zi obisnuita?

O zi nu este niciodata la fel cu urmatoarea la mine! In anumite zile am instanta dimineata, intalniri cu diversi clienti, insa zilnic trec pe la centrele de slabire BettyBlue si petrec minim una-doua ore in fiecare, pentru ca sunt deja la un nivel mare de paturi (peste 25 de paturi de tratament), aparate, tratamente si trebuie zilnic sa fii prezent, iar mie imi place foarte mult sa imi cunosc clientele, sa stau de vorba cu ele, si imi sunt dragi si angajatele. Avem o relatie de prietenie si de sustinere reciproca, de asemenea nu uit de mine, fac si eu sedinte de masaj, vacuum slim, mezoterapie, uneori si impachetari, fac sport de 2-3 ori/ saptamana, alerg sau merg la aerobic, merg acum regulat la inot si tenis de 3 ori/ saptamana, si nu in ultimul rand ies cu sotul, prietenii, de cateva ori pe saptamana, ceea ce inseamna ca zilele se sfarsesc cam la 12 noaptea pentru mine si incep la 7 dimineata!



Cat de importante sunt tratamentele corporale in viata unei femei?

Tratamentele corporale sunt obligatorii, la fel ca si miscarea fizica, sportul, cei 2 l de lichide si o atentie sporita la alimentatie! Trebuie sa avem grija de noi mereu pentru a nu ajunge la a lua foarte multe kilograme, sa ne deformam si apoi sa ajungem la depresii! Daca mereu ai grija de corpul tau este imposibil sa treci prin etape drastice, nimic brusc nu este sanatos, de aceea intretinerea permanenta cu masaje, vacuum, cavitatie, electrostimulare sau mezoterapie este esentiala in viata oricarei femei. Mergand pe principiul asta am incercat mereu sa fac preturile tratamentelor accesibile oricarei femei! Un abonament de electrostimulare ajunge la 79 lei si unul de 10 masaje la 249 lei, ceea ce cred ca isi poate permite o femeie care doreste sa se ingrijeasca!

Ce tip de femei va trec pragul?

Toate genurile de femei, de la manechine, vedete de televiziune pana la eleve de liceu sau pensionare si le admir pe toate pentru ca vor intr-adevar sa faca ceva pentru ele insele!

Care sunt cele mai cautate tratamente?

Masajul anticelulita, impachetarile de slabire si sedintele de vacuum slim.

Ce inseamna o femeie frumoasa, dupa parerea dumneavoastra?

Frumusetea este ceva ce tine de atitudine, nu neaparat de fizic!

Ati implinit 10 ani de Betty Blue? Care sunt motivele care v-au determinat sa deschideti al doilea salon?

Nu imi vine sa cred ca au trecut 10 ani deja, si tocmai cu aceasta ocazie dupa ani de zile in care clientele m-au rugat sa mai deschid inca un salon, iata ca am facut-o, dar doar atunci cand am simtit eu ca este momentul!

Ce vedete v-au trecut pragul si care sunt cele mai cautate tratamente de catre celebritati?

De-a lungul anilor, desi nu suntem un centru de slabire de fite, ne-au trecut pragul multe vedete. Enumar cateva: Roxana Ionescu - Mama Natura, Alina Sorescu, Oana Turcu Brancu, Daniela Crudu, Marina Dina, Roxana Marinescu, Andreea Tonciu, Simona Senzual, Mioara Velicu, Anca Bartos, Cristina Sima, Cori Gramescu, Luiza Bucur si multe altele. Majoritatea prefera masajul si au afirmat toate ca este cel mai bun masaj pe care l-au facut vreodata si de aceea au si ramas fidele salonului!

“Am 21 de ani, arat de 16 si ma simt ca la 30". Cum ati reformula acum aceasta afirmatie dupa 10 ani?

Am 31, arat de 21 si ma simt ca la 16 ani, plina de viata si ambitie!

In urma cu 10 ani spuneati ca, “daca as avea de ales intre o intalnire cu un partener de afaceri si o intalnire cu un prieten, as iesi cu partenerul de afaceri". Acum?

Tot partenerii sau clientii, deoarece prietenii mereu vor intelege o astfel de optiune si in plus suntem intr-o era in care facem tot posibilul pentru a ne dezvolta afacerile.

Mai este valabila afirmatia "Niciodata nu o sa renunt la cariera mea pentru familie. Deci, daca va fi sa ma marit cu cineva, acel cineva o sa fie tot un om de cariera, eventual, un partener de afaceri".

Nu mai are cum sa fie valabila pentru ca sunt casatorita acum, si sotul meu nu a fost un partener de afaceri, insa ma ajuta foarte mult si muncim impreuna in toate afacerile pe care le avem.


 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea