Primul care cade e baiatu cu pizza. El e suspectul ideal: are pachetul, are viteza de deplasare si fata aia disperata ca s-ar putea raci inainte de-a ajunge la obiectiv. Al doilea in ordine e profesorul de la ASE: se deplaseaza langa culoarul unic, poarta intotdeauna o servieta burdusita si se pipaie. Aoleo, ochelarii! Vai de mine, abonamentul RATB!

Pana sa ajunga cu inventarul personal post-metrou la stiloul chinezesc , e jos si teapan. Inainte de a-i observa gaura din cap, lumea o sa spuna ca-i beat. A treia victima nu poate fi decat casnica .

 Ea se afla intotdeauna la o ora nepotrivita, in cel mai potrivit loc pentru detonarea incarcaturii ridicate din Matache. Momentul de maxima dificultate in operatiunea fortelor speciale va fi sa-i desprinda femeii mainile de pe toartele sarsanalei (stiti cat s-a facut kilu de praz ?). Ce-ar mai fi de adaugat? Summit usor.

Cea mai mare dandana la un astfel de eveniment e combinatia de „pericol potential“ cu traditionala ospitalitate romaneasca. Sigur, pana acum, pericolele au luat forma cotarlelor, a aurolacilor, a traficului lu Videanu si a canalizarii care refuleaza. Cu ospitalitatea insa e jale.

Capii autohtoni ai dispozitivelor de securitate au angoasele slugilor de pe vremea lui Voda: ii aduc pe brate pe boierii din NATO, cat sa nu atinga asfaltul si sa simta ca plutesc, ii pun in fruntea bucatelor gata dumicate si-apoi scot capul pe fereastra, urland catre norod sa calce usor, ca cinstitele fete isi fac siesta.

Continuarea in Gandul