Valoarea constructiei europene se manifesta frapant in cazul statelor care au aderat la proiect mai tarziu.

 Nucleul originar (Franta, Germania, Italia, Benelux) atinsese prosperitatea inca din anii ’60 si ar fi continuat sa se dezvolte la fel de impetuos chiar in afara Uniunii Europene. Nu acelasi lucru se poate afirma despre noii membri (Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda) care au cunoscut satisfactiile bunastarii abia dupa integrare, asa cum se va intampla si cu valul din 2004-2007.

E drept ca statele fondatoare purtau ereditatea cea mai incarcata, pentru ca ele facusera, in veacul XIX, Europa razboaielor napoleoniene si - pana la mijlocul secolului XX - pe cea a razboaielor mondiale. Nu scria totusi nicaieri ca, la capatul atator masacre, natiunile majore (Franta, Marea Britanie, Germania) ar fi fost moralmente obligate sa le ofere celorlalte popoare (mai modeste) compensatia unei paci eterne.

Miracolul unitatii europene a reiesit din slabirea mutuala a fostelor imperii continentale si din clarviziunea biblica a unor lideri precum Schuman, De Gaulle, Adenauer sau De Gasperi, care au reusit sa transforme vechea industrie de armament in mult mai pasnica Uniune a Otelului si Carbunelui.

Legendarii politicieni evocati au lansat crestin-democratia postbelica. Lor le datoram stocul de idealitate care avea sa inspire arhitectura edificiului comunitar.

Dupa decenii de efort institutional subminat prin crize periodice , stocul de idealitate al Parintilor Fondatori pare epuizat. „ Ideea europeana “ se vinde tot mai greu. Facem compromisuri, negociem, recurgem la solutii de avarie, insa am cam pierdut directia de mers. De aici provine sentimentul ca Europa seamana cu Titanicul si ca refuzul irlandez al Tratatului de la Lisabona este doar „varful aisbergului“. Ce va urma?

Raspunsul nu e clar. Pentru unii, Planul B consta in izolarea Irlandei (presata sa reia consultarea populara) si prelungirea aventurii intr-o Europa cu 26 de membri „deplini“. Pentru altii, Tratatul de la Lisabona e mort si trebuie inlocuit prin diverse „cooperari consolidate“, potrivit sistemului „opt-in/opt-out“.

Ambele variante au calitatea propriilor defecte: salveaza ansamblul, cu pretul unor sacrificii discutabile. In primul caz, penalizarea Irlandei echivaleaza cu un embargo asupra democratiei (daca votul nu duce la ce „trebuie“, rezultatul e ilegitim). In cel de-al doilea, libertatea de optiune a statelor membre e garantata, dar ambitia de a proiecta Uniunea Europeana ca actor global devine zadarnica.

Anticipez ca prima varianta se va impune. Atat pentru ca exista precedente de repetare a consultarilor esuate (cazul danez, dupa Maastricht), cat si pentru ca partitura istoriei nu e compusa de majoritatile electorale, ci de vointa minoritatilor active. Parlamentele nationale vor continua ratificarea Tratatului (in pofida mini-insurectiei conduse de Cehia lui Václav Klaus). Uneori, e preferabil sa progresezi pe o baza injusta decat sa regresezi pe o baza virtuoasa. In viata internationala, aceasta conceptie poarta numele de realism.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro