"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Partidul anunţat de către grupul Stoica - Stolojan nu are alţi membri decat pe cei fondatori, iar anunţul privind existenţa a 11.500 de adeziuni la noul partid „este o nouă şi mare minciună”. Anunţul a fost făcut de Biroul de presă al PNL. Comunicatul precizează că semnăturile au fost date pentru a susţine platforma şi unitatea PNL, iar folosirea unor semnături în alt scop decat cel declarat iniţial este o ilegalitate .
Conform legii partidelor, o persoană nu poate face parte în acelaşi timp din două partide , şi în momentul în care au semnat ca membri fondatori ai noului partid democrat, ei nu mai fac automat parte din PNL, spune acelaşi comunicat.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »