"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Preşedintele Traian Băsescu a avut, ieri, o întalnire cu şeful Comisiei Europene, urmată de o scurtă conferinţă de presă, la care au fost acceptate doar întrebările ziariştilor străini. Aceştia au ridicat problema crizei politice din Romania şi a posibilelor sale consecinţe, dar Jose Manuel Durao Barosso a refuzat să comenteze subiectul, spunand doar că "depinde de Romania să-şi rezolve criza democratică". Singurul comentariu pe care l-a făcut a fost general: "Există mai mule ţări în care sunt crize democratice şi politice variate. În ce priveşte raporturile dintre Comisia Europeană şi autorităţile romane, acestea se află într-un stadiu de normalitate". Preşedintele Comisiei a părut în schimb foarte mulţumit de creşterea economică şi reformele realizate de Romania pană în prezent.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că „nu a fost subiect de discuţie situaţia politică din Romania atata timp cat Romania are un guvern în funcţiune" şi că "la Bruxelles nu se face confuzie între disputa politică şi criza politică". Au fost discutate priorităţile preşedinţiei germane, în special rezolvarea problemei Tratatului constituţional, pachetul energetic şi politica de vecinătate, dar cei doi nu au oferit detalii presei. Surse oficiale confidenţiale ne-au spus că lucrurile se vor desfăşura la fel şi azi, la conferinţa de presă comună cu preşedintele Parlamentului European , Hans Geert Poettering.
Preşedintele Parlamentului European face parte din familia politică de centru-dreapta a Partidului Popular European din care face parte şi PD. Acest lucru pare să-l fi ajutat pe preşedintele Băsescu în aplanarea ecourile crizei de acasă.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »