Recomandarea saptamanii

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3
"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.

Vremea in Bucuresti

21° C

Min.:18° C

Max.:21° C

ploaie slaba

Scheele i-a dat lui Nastase cu motiunea in cap

Categorii: Politica
Marime text Minus_h Plus_h  
225x169
Seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania a criticat demersul PSD de a depune motiune de cenzura, ca fiind unul care ar fi putut pune in pericol integrarea in UE. Declaratia sa a stirnit iritarea lui Nastase.
Desi PSD declara ca motiunea de cenzura pe care a depus-o serveste intereselor Romaniei, Jonathan Scheele este de alta parere. Ar fi pacat daca Parlamentul ar respinge acest pachet de legi, declara Scheele ieri-dimineata, chiar in momentul dezbaterii motiunii de cenzura a PSD. Aflat la un seminar organizat la Banca Nationala a Romaniei, seful Delegatiei Comisiei Europene aprecia ca un succes al motiunii ar implica riscuri pentru Romania. Cred ca ar afecta perspectivele aderarii si ar ridica semne de intrebare asupra suportului dat de Parlament procesului de integrare, a spus oficialul european.

El a precizat ca, dupa parerea sa, capitolul Justitie si Afaceri Interne este cel mai dificil si, chiar daca Romania a luat masuri in aceasta directie, mai sint lucruri de facut. Noile legi promovate de guvern reprezinta un compromis rezonabil si un pas important pentru indeplinirea criteriilor solicitate in acest domeniu.
Nastase, deranjat de Scheele

Prim-vicepresedintele PSD Adrian Nastase a replicat ironic criticilor formulate de Scheele. Am vazut ca dinsul in momentul de fata urmareste cu foarte mare atentie felul in care sint respectate in Romania standardele, am vazut ca a plecat cu caruciorul pentru handicapati prin Bucuresti, sa vada daca trotuarele corespund standardelor europene, a comentat Nastase. Banuiesc ca va face analize solide, impreuna cu experti de la UE, pentru a vedea daca aceasta lege corespunde standardelor europene si daca independenta Justitiei este mai bine garantata atunci cind ministrul Justitiei propune sefii Parchetului General, a incheiat fostul premier. (Mihaela Ganet, Laura Ciobanu)
Motiunea PSD, respinsa cu ajutorul PSD

Cu 186 de voturi pentru si 265 contra, motiunea de cenzura inaintata de PSD a fost respinsa ieri de plenul Parlamentului. Cel putin 10 parlamentari PSD au votat si ei alaturi de putere. Pachetul legislativ pentru care guvernul si-a asumat raspunderea va intra in vigoare insa dupa ce Curtea Constitutionala se va pronunta.

Prima motiune de cenzura promovata de PSD a fost respinsa. Pentru prima oara in 15 ani de parlamentarism s-a inregistrat o prezenta record: doar 17 parlamentari au lipsit, 10 dintre ei motivat. PNL si PD si-au tinut acasa inclusiv parlamentarii care trebuiau sa participe la sedinta APCE de la Strasbourg.
Voturi impotriva de la PSD si PRM

Cel putin 10 parlamentari din partidele care au sustinut motiunea PSD si PRM au votat contra. O confirma calculul matematic: PSD si PRM aveau in total 206 voturi. Sase parlamentari PSD au lipsit, deci fizic in sala cele doua partide au avut 196 de parlamentari. Dintre acestia doar 186 au votat in favoarea motiunii. Au mai lipsit nemotivat Lavinia Sandru (PIN) si Ioan Talpes, iar ucraineanul Stefan Tcaciuc se afla in spital la Elias. Chiar inainte de anuntarea rezultatului, senatorul PSD Antonie Iorgovan a depus la Curtea Constitutionala o sesizare privind mai multe articole ale pachetului legislativ.
Fraze acide ale premierului

Inainte de inceperea dezbaterilor, premierul Tariceanu a declarat ziaristilor ca acuzatiile aduse de motiune sint falsuri grosolane care aduc aminte de mistificarile menite sa incite la lupta de clasa din manualele de marxism-leninism pe care liderii PSD le-au studiat cind si-au facut ucenicia politica. Intr-un discurs intins pe 14 pagini, Tariceanu a contrat majoritatea acuzatiilor din motiune: Va este frica de organizarea concursurilor in magistraturi. Dezinformati cind spuneti ca va fi diminuat rolul CSM ca garant al independentei Justitiei. CSM va propune numirea in functiile de judecator si procuror, va decide delegarea, detasarea si promovarea acestora. Deci Ministerul Justitiei nu va exercita nici un control asupra carierei si activitatii judecatorilor si procurorilor. Tariceanu le-a reprosat oponentilor sai ca motiunea critica eliminarea despagubirilor in bani si a precizat ca legislatia in vigoare a PSD este discriminatorie, ea acordind despagubiri in bani doar pentru locuinte, nu si pentru celelalte imobile confiscate. In legatura cu temerea PSD ca Fondul Proprietatea ar fi un fond de risc, premierul a sustinut ca acest lucru nu are acoperire atit timp cit peste 80% din active sint sau vor fi listate la Bursa. In ceea ce priveste retrocedarile funciare, Tariceanu a mentionat ca sint nefondate sau tendentioase afirmatiile conform carora se repun in discutie titlurile de proprietate emise in ultimii 15 ani: Desi multe improprietariri sint cel putin imorale, legea ii apara pe cei de buna credinta si lasa Justitiei sa aplice legea acolo unde ea a fost incalcata.
Geoana, responsabil cu replicile

PSD a fost pus in situatia de a acuza Puterea ca a recurs la asumarea raspunderii ca sa provoace anticipate si de a explica in acelasi timp de ce, in acest caz, PSD a depus motiune de cenzura. Responsabil cu sarjele a fost presedintele partidului, Mircea Geoana. Acesta a spus ca PSD nu-si doreste rasturnarea cabinetului Tariceanu, dar ca isi doreste un guvern mai bun. El i-a recomandat lui Traian Basescu sa o desemneze ca premier pe Nadia Comaneci, pentru ca Romania are nevoie de o performanta de nota 10 ca sa se integreze in 1 ianuarie 2007.
Spiritualii zilei

Dezbaterea motiunii PSD a fost pigmentata de un permanent schimb de replici acide, glumete sau ridicole. Majoritatea au venit din partea celor de la putere.

Poate aveti dvs. o varianta proprie de Constitutie la sediul PSD. Considerati-o document de uz intern. (C.P. Tariceanu)
Cine are nostalgia economiei de maidan si a capitalismului de cumetrie a venit momentul sa o declare. Prin vot! (C.P. Tariceanu)
Sinteti intr-o situatie disperata. Ascultati cu telecomada de la Cotroceni, iar acest lucru nu va face cinste.(Mircea Geoana)
Titlul motiunii ar fi trebuit sa fie Cine-a fixat zambila-n brinza. (Radu Berceanu)
Uram Opozitiei odihna placuta in continuare. (Radu Berceanu)
Nu am incredere in PSD nici de-aici pina la usa. (Gheorghe Flutur)
Daca dvs. erati dusi de mici si batuti cu bete la hotar, astazi stiati ce inseamna proprietatea. (Gheorghe Flutur)
Prefer sa ma fi plimbat prin strainatate ca sa fac ceva pentru aceasta tara decit sa ma plimb prin teritoriu in week-end cu motocicleta Harley Davidson sau cu Mercedesul. (Mircea Geoana)
Autor:
Sursa: Cotidianul
Data: 2005-06-23
Print_icon Email_icon   Facebook_icon   Twitter_icon   Delicious_icon   Ym_icon  
Voteaza: 
Lloop-icon Vizualizari: 251 Lstar-icon Rating: 0
Adauga comentariul tau la articolul "Scheele i-a dat lui Nastase cu motiunea in cap"
Sau
Logeaza-te pe facebook pentru a posta comentariul
Va rugam completati E-mail valid.
Va rugam completati Nume.
Va rugam completati E-mail valid.
Reset
Cei care au citit "Scheele i-a dat lui Nastase cu motiunea..." au citit si :
Victor Ponta vrea alegeri anticipate

Victor Ponta vrea alegeri anticipate

Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Lazaroiu: In 2012 va veni la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta

Lazaroiu: In 2012 va veni la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta

Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Vosganian: "Daca votul prin corespondenta este aprobat, va trebui sa reluam Piata Universitatii"

Vosganian: "Daca votul prin corespondenta este aprobat, va trebui sa reluam Piata Universitatii"

Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »
Ce se intampla acum pe site
Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator
anonim a comentat la articolul Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator

acum 3 ore, 57 minute, 9 secunde

Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator
anonim a comentat la articolul Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator

acum 4 ore, 1 minute, 14 secunde

Serban Ionescu: "Sotia mea are un amant si s-au cunoscut cu ani in urma"
RoMania a comentat la articolul Serban Ionescu: "Sotia mea are un amant si s-au cunoscut cu ani in urma"

acum 6 ore, 39 minute, 57 secunde