Pe vremea cind strabunii nostri isi aprindeau papiroasele cu amnarul si in loc de fotbal jucau oina, biza sau poarca, arbitrii geto-daci mureau ca mustele, loviti la scafirlie cu brichetele de cremene ale nevricosilor spectatori.

E usor de inchipuit ca in urma acelor accidente de munca raposatii erau adunati cu grebla de pe stadion si ingropati fara ceremonii speciale in dosul surii.

Decorarea unui arbitru amnezic, care nu si-a amintit ca-l doare tartacuta decit in clipa cind l-a zarit in tribuna oficiala pe marele doftor ce trateaza durerea de buzunare a romanilor, numit Gigi Becali, ridica valoarea marmurii cu care e pardosita sala de protocol a Palatului Cotroceni la nivelul linoleumului din sala de asteptare a autogarii Ciorogirla.

Graba Presedintelui de a-l scoate din haznaua fotbalului romanesc pe dalbul arbitru se aseamana cumva cu gestul unui chelner care, descoperind o musca in ciorba clientului, o extrage tacticos cu penseta , ii sufla aer cald in aripioare pina i se usuca picerele si-i reda libertatea in aplauzele furtunoase ale oberilor.

Continuarea in Cotidianul