Cine era Irina Jianu acum o saptamina? O persoana fara chip, un nume intr-un dosar. Acum, dupa ce-a fost la DNA, lucrurile stau altfel.

Ma gindesc ca drumurile astea catre DNA au ajuns sa fie utile pentru ca ajungem sa mai vedem si noi cum arata unul si altul. Numele fara chip se incarneaza brusc in fata cioporului de reporteri adunati cu noaptea-n cap in preajma deja faimoasei institutii ca sa ne prezinte fetele luminoase ale tranzitiei. Aceasta dna Jianu mi s-a parut destul de interesanta.
Are o privire agera, de fosta buticareasa care a reusit in afaceri, genul de femeie pe al carei chip se poate sesiza lesne mimica celui care a deprins arta de a se descurca in hatisul birocratiei. Ori de cite ori am fost in postura de a da ceva cuiva, adica de a ma apropia interesat de un ghiseu, m-am fisticit jenant si am actionat penibil .
Singura data cind a fost nevoie sa fiu atent cu un politist l-am adus in pragul isteriei pentru ca i-am intins pur si simplu niste bancnote , nestiind ca nenea Iorga de hirtie se mascheaza delicat in talon.
Va spun asta pentru ca am fost mereu invidios pe cei care stiu sa dea, care au darul de a ciocani la o usa si de a-si insinua capul zimbitor inauntru, care se misca firesc in aerul volatil si nesigur al birocratiei de tranzitie. Vazind-o pe dna Jianu, ursuza si misterioasa, spunind cu o nuanta optima de dispret ca a venit la DNA pentru a fi filmata, mi-am dat seama ca domnia sa face parte din categoria aleasa a marilor functionari ai micilor birouri. Cit despre replica Intrebati-l pe Seicaru, as putea spune ca mi-a smuls un zimbet. Mi-a adus aminte de bancul cu evreii si biciclistii, ala in care, prin preajma anului 35 in Germania, un arian mic burghez vitupera impotriva evreilor c-ar fi de vina pentru toate relele lumii. La care cel in fata caruia isi varsa ura ii replica constant: Da, evreii si bicilistii sint de vina. In final, nazistul izbucneste: Da de ce biciclistii?, la care preopinentul raspunde: Da de ce evreii? Da de ce pe Seicaru?, as intreba eu.