Visul european, intrupat in UE, s-a nascut din frica de neschimbare a disperatilor scapati din tragedia razboiului si care voiau sa cistige dreptul la pace, libertate, hrana si demnitate. Acestia si-au ales conducatorii si i-au urmat cu incredere. Este drept ca si generatia liderilor iesiti din razboi punea interesele oamenilor si ale popoarelor inaintea intereselor partizane.

Euroscepticismul, vizind minimizarea daca nu chiar aneantizarea UE, a irupt din frica de schimbare a egoistilor leneviti in decenii de pace si care vor sa pastraze drepturile cistigate la protectie si asistenta, la subventii , burse, rente si pensii. Ei nu numai ca nu cred in lideri si nu ii urmeaza – de multe ori si din vina acestora –, dar nici nu ii mai cauta. Prefera gestionari populisti care le magulesc orgoliul si le calmeaza nelinistile dindu-le iluzia ca binele lor ar fi durabil daca se inchid in provincialism national si se apara de "ceilalti". Aceasta este esenta refuzului irlandez fata de Tratatul de reforma a UE. Aceasta este esenta unei probleme care nu este exclusiv irlandeza.

"Nu"-ul irlandez nu este rezultatul ori expresia democratiei, ci a crizei in care aceasta se gaseste. Pe de o parte, avem de-a face cu incapacitatea masei de a gasi sau intelege solutiile pentru rezolvarea problemelor complicate privind garantarea securitatii si dreptatii sociale in conditiile globalizarii. Pe de alta parte, este vorba despre divortul dintre popor si elite . Referendumul irlandez nu este o victorie a democratiei, ci o ultima lovitura data ideii de democratie. (Mai ales celei directe.) Fara sa vrea si fara sa stie, irlandezii au proclamat cu candoarea inocentei ca "regele" democratiei este gol.

Continuarea in Jurnalul National