» vezi program TV complet
Vacaroiu vrea sesiune pentru Curtea de Conturi , dar nu si pentru avizele de urmarire penala a fostilor ministri.
Presedintele Senatului , Nicolae Vacaroiu, a anuntat ieri ca miercuri va avea loc o sedinta comuna a Birourilor Permanente ale celor doua camere ale Parlamentului, in cursul careia se va lua o hotarare privind organizarea unei sesiuni extraordinare a forului legislativ in timpul vacantei.
Posibilitatea organizarii acestei sesiuni a intervenit ca urmare a unei scrisori a presedintelui Traian Basescu, adresata Parlamentului, in care acesta le cere senatorilor si deputatilor sa se intruneasca in prima decada a lunii iulie pentru a discuta situatia Curtii de Conturi si cererile de urmarire penala a unor parlamentari, fosti sau actuali ministri: Miron Mitrea, Adrian Nastase, Paul Pacuraru si Codrut Seres.
Presedintele Senatului a precizat ca solutionarea problemei Curtii de Conturi este indreptatita si ca sansele convocarii unei sesiuni extraordinare a celor doua camere pentru rezolvarea situatiei sunt foarte mari: „Se va convoca sigur, daca ma intrebati pe mine”.
In ceea ce priveste avizul pentru inceperea urmaririi penale a fostilor ministri, Vacaroiu a declarat ca nu vede utilitatea unei sesiuni extraordinare exclusiv pentru acest aspect: „Sa convocam o sesiune extrordinara exclusiv pe cererile de urmarire penala, nu vad de ce. Se poate face la 1 septembrie. Acesta este exclusiv un atribut al Parlamentului, si nu al presedintelui, ci al fiecarei camere a Parlamentului in parte”.
Boc si Vadim sunt de acord, Geoana e nemultumit
Pozitia partidelor parlamentare este, in general, favorabila discutarii, in sesiune extraordinara , a cazurilor ministrilor mentionati. Emil Boc, liderul PD-L, a afirmat: „Conteaza ca Parlamentul sa-si faca datoria fata de cetateni si fata de statul de drept, sa permita justitiei sa-si faca datoria”.
Si presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, este de acord cu abordarea problemelor mentionate de Basescu in scrisoare, desi crede ca „avem de-a face cu o viclenie populista si nu intra in atributiile presedintelui sa convoace Parlamentul”. In schimb, liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ca „presedintele in mod deliberat si tactic a tras de timp cu legea Curtii de conturi ca sa aiba un pretext sa se intoarca la Mitrea si Nastase”.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

acum 3 ore, 51 minute, 2 secunde

acum 3 ore, 54 minute, 27 secunde

acum 6 ore, 58 minute, 15 secunde