Intre ratele mari de prezenta la urne de la inceputul anilor ’90 si absenteismul de astazi se intinde o istorie politica si sociala traumatizanta. Reteta electorala romaneasca - mult spectacol, putine idei si ceva violenta - a indepartat cetatenii de scena publica pana intr-acolo incat acestia, printr-un fel de mecanism imunopolitic, au ajuns sa respinga grefa democratica, cel putin in varianta ei electorala.

„Dar electoratul v-a dezamagit?“, intreaba reporterul. Raspuns: „Nu, nu-mi permit sa spun asa ceva, si nici sa trag electoratul la raspundere. Un pic de amaraciune insa exista. Mi-as fi dorit sa fi iesit cel putin cu 10% mai multi la vot in sectorul 3 decat in celelalte sectoare...“.

Intervievatul din dialogul de mai sus este Liviu Negoita, cel mai performant om pe care l-a avut administratia Capitalei in ultimii optsprezece ani. Si totusi, pe principiul nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, bucurestenii din sectorul lui Negoita au preferat sa faca orice altceva decat sa voteze pe 1 iunie. In sectorul 3 n-a fost valabila lehamitea alegatorilor care sa-i faca sa declare scarbiti, intre doua beri, ca n-au cu cine, dar a functionat perfect plictisul conturat in jurul ideii „da-l in ma-sa, ca oricum iese“.

„Eu le multumesc tuturor celor care m-au votat. Iar celor care n-au venit la vot le transmit urmatorul apel: daca ei se asteapta sa le raspund cu promptitudine in fiecare zi, la solicitarile lor, si eu, ca primar, ma astept ca, o data la patru ani, sa vina la vot.

Sa ma voteze sau nu, nu conteaza, dar sa voteze.“

Corect. Dar, mai ales, politicos. Negoita e obligat sa fie deferent cu electoratul pentru ca mai are de jucat o repriza din meci in echipa cu Blaga. Insa, in spatele vorbelor atent alese, sta o imensa dezamagire fata de apatia unor bucuresteni incapabili sa-si asume in ultimii ani nici un fel de optiune: miticilor le plac profesionistii, dar voteaza cu mingicarii de vorbe, ar vrea strazi asfaltate si circulatie fluenta, dar sar ca arsi la prima incercare de rezolvare trainica a problemelor, vor sa se lucreze, dar apoi se plang ca prea se lucreaza peste tot, ar vrea locuri de parcare, dar se opresc sa numere bordurile.

Cand intr-un oras macinat de probleme precum Bucurestiul iese la vot doar putin peste o treime dintre locuitori, nu mai e o chestiune de protest mut, nici de lehamite, nici de fronda si nici macar de nepasare. Absenteismul in acest caz se numeste nesimtire si, spre deosebire de Liviu Negoita, eu imi permit s-o rostesc fie si numai pentru faptul ca n-am de jucat nici un meci politic.

O curtoazie exagerata a politicienilor fata de un electorat cazut in nesimtire, precum si iluzia ca ne aflam in zorii unei noi revolutii dictate de maturizarea democratiei romanesti ne-au adus in situatia deplorabila de a vedea cum o telenovela spulbera la audienta tv orice urma de interes pentru rezultatul scrutinului.

Din aceleasi motive, suntem obligati sa privim astazi cum se filmeaza sub ochii nostri, la Stefanesti si la Sintesti , noi episoade din serialul avand ca subiect originala noastra democratie. Dincolo de rezultatele scrutinului din 1 iunie, se arata falimentul sistemului electoral romanesc si pandeste debandada ce va sa vina dupa experimentul uninominalului din toamna.

Pentru antrenament, va recomand sa vizionati de cateva ori imaginile cu celebrul slagar al lui Adrian Copilu’ Minune „Hai pesede, hai pesede, cea mai mare valoare!“ si apoi sa conturati, deocamdata cu ochii mintii, tabelul castigatorilor la concursul de interpretare a promisiunilor electorale avand ca premiu un loc de senator sau deputat in Parlamentul Romaniei.

Daca v-ati trezit brusc intr-un cosmar, aveti tot dreptul sa va intrebati ce e de facut. Plecand de la premisa optimista ca in Romania exista o masa critica de alegatori instruiti, capabili sa faca diferenta dintre maneaua electorala si programul politic al unui candidat, solutia simpla ar fi prezenta lor la vot, fie doar si pentru a rosti, o data la patru ani, un simplu multumesc. Ce s-a intamplat insa la sectorul 3 din Bucuresti ne arata, inca o data, unde se termina iluziile.

Si, cum constiinta publica nu se trezeste cu ceasul desteptator, poate ca ar fi timpul sa redeschidem mai vechea discutie despre participarea la scrutine ca obligatie pentru toti cetatenii romani cu drept de vot. Un prim pas pentru iesirea din nesimtire si singurul test valabil pentru a calcula adevarata varsta a originalei noastre democratii.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro