L-am vazut pe Ponta iesit in apararea maestrului sau Nastase, la Realitatea TV, in emisiunea dlui Dumitrescu.

Privit si ascultat din punct de vedere pur functional, ca o masina de construit si emis discursuri , Victor Ponta nu pare deloc un prost. Are stiinta de a ataca o problema cu mult mai inchegat decit multi alti tineri confrati de-ai sai, nu se bilbiie gregar, are abilitatea de a iesi rezonabil din limba de lemn politica si pare in stare sa emita argumente atunci cind are chef. Cel putin asta e impresia mea. Si-acum sa trecem la pacate. Cum va spuneam, l-am vazut in studioul Realitatii TV in calitate de aparator al lui Nastase si al Constitutiei si, dincolo de argumente, a caror duhoare partinica nu i-o pot reprosa, dat fiind ca la fel ar fi facut si Boureanu daca ar fi fost in locul lui, ceea ce exprima acest catelandru politic e o obraznicie extrem de ostentativa. E vorba despre o atitudine pe care o percep ca fiind numai a lui si care ma intriga de fiecare data, pentru ca in spatele ei mi se pare ca observ frustrarea premiantului fara convingeri a carui obsesie de a termina clasa cu zece pe linie se transforma pe parcurs in ambitia de a domina. Si iata ca am ajuns la miezul problemei: obraznicia lui Ponta imi pare a fi, de fapt, obsesia de parvenire a tinarului capabil care a intrat in politica si, constient de faptul ca intra intr-o , si-a propus sa-si asume duhoarea de-acolo cu ambitia unui premiant care se simte indreptatit sa conduca plutonul. In sensul asta seamana leit cu Nastase. Amintiti-va de povestile Danei despre studentul Nastase cel amibitios si-l veti vedea pe Ponta cel obraznic . Intre cei doi pare sa existe o filiatie spirituala, un atasament subtil intre un maestru al arogantei si un discipol intr-ale ambitiei pentru care puterea e deliciul suprem al vietii de adult. Asta-mi pare a fi singurul crez politic al celor doi. Si tocmai de aceea imi permit sa sper ca vor esua impreuna intr-un estuar de frustrare.