"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Săptămana viitoare, liberalii îşi vor alege noua echipă de conducere, iar discuţiile cele mai aprinse se poartă acum pe posturile de vicepreşedinte. Statutul partidului este aprig discutat de membrii PNL. Nici cu o săptămană înaintea Congresului, nu a fost stabilit numărul de vicepreşedinţi şi nici modul în care vor fi aleşi aceştia. Au apărut însă mai multe variante. Prima, susţinută atat de Bogdan Olteanu, cat şi de Călin Popescu Tăriceanu, prevede un număr de 12 vicepreşedinţi, din care patru să fie aleşi pe domenii, iar restul pe regiuni de dezvoltare.
O altă variantă, susţinută de Ludovic Orban, este ca votul direct al Congresului să stabilească ierarhia în partid. Cu alte cuvinte, doar opt vicepreşedinţi să fie aleşi la Congres, iar ceilalţi şase să fie aleşi de Biroul Permanent Central pe regiuni. Dan Motreanu , fostul secretar general al partidului, are varianta sa - o combinaţie între primele două opţiuni.
Liberalii mai au însă şi o altă problemă: actuala incompatibilitate dintre statutul de şef de filială şi cel de membru al conducerii centrale. Iar presiunile din teritoriu sunt tot mai mari pentru a se renunţa la această idee. Pană la Congresul de săptămana viitoare, liberalii se vor întalni joi, la Sinaia, pentru o şedinţă de comitet executiv ce ar mai putea clarifica apele în PNL.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »