"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
198 de deputaţi din 256 prezenţi au hotărat ca preşedintele Romaniei să poată fi demis cu majoritatea alegătorilor prezenţi la vot şi nu a celor înscrişi pe liste, aşa cum prevedea vechea forma a actului normativ. Reprezentanţii grupului parlamentar al Partidului Democrat au anunţat că vor sesiza Curtea Constituţională in legatură cu modificările adoptate de deputaţi.
Cristian Radulescu : "Remarc o ravnă care ar fi fost demnă de cauze mai bune de a modifica legea referendumului şi s-o facem în aşa fel încat preşedintele - dacă se poate - să devină cat mai mic şi să poată fi cat mai repede împins de pe locul pe care îl are în momentul de faţă".
Actuala formă a legii referendumului este rezultatul mai multor modificări asupra cărora s-a pronunţat deja Curtea Constituţională.
Plenul Camerei Deputatilor a dezbătut pentru a treia oară schimbarea legii referendumului. (continuarea in BBC Romanian )
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »