"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Alegerile vor fi amanate automat daca presedintele va convoca o consultare populara in aceeasi zi cu scrutinul, au decis deputatii juristi, care au acceptat un amendament la Legea referendumului , initiat de pesedistul Eugen Nicolicea .
Comisia juridica din Camera a rediscutat una dintre propunerile de modificare ale Legii referendumului considerate neconstitutionale de Curtea Constitutionla, pe motiv ca ii interzicea sefului statului sa convoace o consultare populara cu trei luni inainte sau dupa orice fel de alegeri. Senatul a respins actul normativ, insa deputatii au votul decisiv.
Autorul amendamentului a declarat ca nu a urmarit decat sa-i creeze „un cadru propice" lui Traian Basescu. „Presedintele, prin textul pe care l-am adoptat, poate sa faca referendum cand doreste, dar fara a fi absolut deloc influentat de alegerile parlamentare, locale sau prezidentiale", a explicat Nicolicea. Democratii, singurii care s-au opus propunerii in comisie, au anuntat ca vor contesta actul normativ la Curtea Constitutionala, daca plenul il va adopta.
Presedintele PD, Emil Boc, a declarat, pentru Mediafax, ca modificarea respectiva denota „spaima fata de votul uninominal" a partidelor care au fost de acord cu amendamentul. Seful statului declara in august ca va declansa un referendum in aceeasi zi cu europarlamentarele - 25 noiembrie - pentru introducerea uninominalului in doua tururi, daca legea nu va fi adoptata de parlament cu 30 de zile inainte de data scrutinului.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »