"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Repondenţii sondajului BCS au creionat portretul-robot al preşedintelui ideal al Romaniei europene. şeful statului trebuie să fie echilibrat şi conciliant, au răspuns 90% din repondenţi, în timp ce doar 4% vor un preşedinte conflictual şi certăreţ.
Preşedintele ideal trebuie să se străduiască mai mult să îi convingă în particular pe cei care i se opun (47%), spre deosebire de a-i certa în public. Repondenţii au mai spus că este mai important ca preşedintele-model să se preocupe mai mult de politica internă (55%) decat de cea externă (29%). Cand vine vorba de a prefera un preşedinte care să aibă un simplu şi popular sau un limbaj elevat şi diplomat , romanii vor în aceeaşi măsură (45%-45%) ca preşedintele să fie şi popular, şi diplomat.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, pentru Traian Băsescu ar vota 33% din repondenţi, iar pentru toţi ceilalţi candidaţi la un loc ar vota 32 la sută. Preşedintele domină în preferinţele dintr-un eventul tur doi în faţa oricărui contracandidat.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »