Daca ar fi inteles ceva din istorie si din legatura ei cu speranta, Ion Iliescu ar fi aterizat la Zurich, in fata celor 10.000 de romani din tribuna oficiala a binelui. Si le-ar fi multumit „pentru spiritul civic“.

 Dar Ion Iliescu a optat demult. Visceral si definitiv. Pe 15 iunie 1990, dupa ce a vazut la lucru spiritul crimei si i-a placut aceasta si a spus leninist: „Faca-se Romania o tara rea si murdara!“. Si n-a fost asa! Adevarat, reaparitia sperantei a intarziat. Dar a gasit, in cele din urma, un loc ferit si o scoala de viata buna pentru copiii celor stalciti de mineri si pentru milioanele sortite mizeriei de juramantul lui Iliescu.

Reaparitia sperantei a umplut tribuna de la Zurich de patriotism liber consimtit si a distrus banuiala ca romanii sunt incompatibili cu formula de viata egala, calma, solidara a civilizatiei occidentale.

Aceasta prejudecata trebuie insa judecata cu atentie. Evenimentele remarcabile, declansate la Zurich de tribuna binelui si de redesteptarea imnului sub comanda lui Chivu-capitan cu grai, vorbesc despre o drama in desfasurare.

In primul rand, e limpede ca exercitiul romanesc al virtutii izbucneste si izbuteste afara, in vreme ce se sufoca acasa. Cu alte cuvinte, istoria ne spune, din nou, ca Romania nu reuseste sa fie locul predilect si albia naturala a capacitatilor romanesti. Scosi de sub administratia romaneasca, romanii devin, aproape spontan, productivi , bine crescuti, demni si constructivi. Lasati acasa, sub jugul intern, aceiasi romani se bat cu o forta bastinasa si distructiva, se opun, rezista, dar, cel mai adesea, sunt siliti sa cedeze sau sa se adapteze.

In orice caz, sa degenereze. Problema romanilor, asa cum o putem intelege acum, dupa Declaratia de la Zurich, nu e mentalitatea sau vreo forma de damnatie putreda a geneticii. Problema e, pur si simplu, interdictia de participare la viata propriului stat. Plecati din tara, romanii gasesc state deschise. Ramasi acasa, ei locuiesc fara drept de acces intr-un stat care a parasit comunismul, dar a retinut structura de baza a clicii. Acest rulaj inselator al tehnicilor de control se numeste, in Romania, politica si e camuflat in imitatia vietii parlamentare si a presei libere.

Trebuie inteles: Romania n-a devenit altceva, ci a inventat altceva. Un stat care frizeaza egalitatea, in timp ce produce anti-egalitate fundamentala si starpeste alternativele. Bilantul real e o lovitura de stat permanenta, o suma de fraude colosale care au pornit sangeros si s-au distilat in imunitatea totala a demnitarilor. Logica interna a sistemului e implacabila. Actorii ei au fixatia clanului si urmaresc obsesiv eliminarea adversarului. Asta explica de ce Nicolae Vacaroiu a fost in stare sa anunte anticipat noul plan de suspendare a presedintelui Basescu.

Si tot asta explica de ce romanii sunt siliti, iar, sa constituie Romania la care au dreptul, in afara Romaniei, departe de casa si nu acasa. Declaratia de la Zurich vorbeste despre ce putem fi si despre tot ce am putea face, in Romania, cu Romania. Acum e mai clar. Si asta ii face sa se teama. De alegeri.

 
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro