In antologia umoristica a exceselor birocratiei UE, prima pozitie este ocupata, de multa vreme, de reglementarea curburii castravetelui.
 
Producatorii din cele 27 de state membre sunt obligati sa respecte la unison unghiul de aberatie al legumei respective. Nici macar bulgarii, ultimii si cei mai versati vanzatori de castraveti pe adresa gradinarilor, n-au avut parte de un tratament preferential. O alta gluma este legata de dimensiunea standard a prezervativelor made in UE. Nici aici abaterile nu sunt admise, desi americanul T.R. Reid, in faimoasa sa „The United States of Europe“, afirma ca englezii i-au surprins pe italieni scurtand lungimea produsului pentru a-l vinde mai bine pe piata interna.

Intr-un interviu aparut in Germania, in urma cu cateva zile, presedintele Comisiei Europene, Barroso, sustine insa un fapt senzational.

In dorinta de diminuare a exceselor normativ-umoristice, comisarii au incercat sa renunte la directiva curburii unice a castravetelui, dar s-au izbit de opozitia puternica a guvernelor tarilor membre. Cu prezervativul inca stam bine. Aici, o cerere similara ar echivala cu cea mai rusinoasa recunoastere a inferioritatii in Europa barbatilor, surclasati numeric de femeile clamand discriminarea.

Episodul are ceva simptomatic pentru neintelegerile agravate de „nu“-ul irlandezilor si fentele negationiste ale presedintilor polonez si ceh privind Tratatul de la Lisabona . Irlandezii sunt acum in situatia de a fi reeducati de Franta care a preluat conducerea rotativa a UE. Dar francezii, care si-au intonat semet pe 1 iulie, sub curbura Arcului de Triumf, Marseilleza bastinasa inainte de Oda Bucuriei, au fost primii europeni care in 2005 au respins prin referendum un Tratat constitutional a carui varianta revizuita in jos n-a placut acum altora.

Presedintele Sarkozy parea uimit de contradictia in termeni care l-a facut pe liderul polonez Kaczynski sa fi semnat cu cateva luni in urma decizia Consiliului European de adoptare a Tratatului de la Lisabona. Ea a fost votata aproape in unanimitate de Parlamentul din Varsovia, dar acum se izbeste de refuzul aceluiasi presedinte de a o promulga. Euroscepticul mai vechi, presedintele ceh Klaus, urmeaza exemplul.

La Berlin, presedintele federal Koehler, in a carui tara nu mai exista de mult referendumuri de teama intoarcerii Republicii de la Weimar, a conditionat brusc confirmarea ratificarii parlamentare a Tratatului de avizul Curtii Constitutionale. Cand un roman aude de avizul Curtii Constitutionale, reactia este de angoasa amestecata cu neincredere . La nemti, lucrurile stau ceva mai bine, atata vreme cat majoritatea strivitoare considera ca acest organism merita cea mai mare incredere. Spre deosebire de romani care asaza la locul cel mai de cinste biserica sau de rusi care-l adora pe (fostul) presedinte.

Cert este ca asociatia de civilizatie si prosperitate in care am intrat in 2007 are probleme. Elev codas, suntem intre cei mai silitori. Criticile noastre la functionarea mecanismului european se limiteaza la observatiile privind IQ-ul ziaristilor, facute in culisele intalnirilor la varf de presedintele Basescu. Care, de altfel, se insela. Potrivit Tratatului de la Lisabona, respins de irlandezi si deci amanat de toti ceilalti, reducerea Comisiei Europene la doar doua treimi din numarul actual al comisarilor s-ar fi facut din 2014. Potrivit Tratatului de la Nisa, din 2000, acum in vigoarea de avarie, riscam, asa cum credea ziarista care l-a enervat inutil pe presedinte, sa nu mai avem un comisar incepand din 2009.

O tara neperformanta, ramasa mult in urma dezvoltarii generale a clubului din care face parte, nu prea are optiuni comunitare.
In realitate, asa ca in exemplul cu curbura castravetelui, problemele mari si poate insolubile ale UE sunt in chiar tarile membre, nu neaparat la Bruxelles. Irlandezii au o problema mai mare cu guvernul lor decat cu concedierea comisarului propriu dupa 2014, francezii se tem mai mult de somaj si delocalizare decat de stelutele europene numarate ca steagurile lui Caragiale de Adomnitei. 36% din italieni mai au incredere in Europa, dar doar 16% mai cred in propriul Parlament.

Noi suntem buimaci. Stim ca Europa este poate singura solutie care ne impinge inainte. In acelasi timp, prezenta la urne, pentru Bruxelles si Stefanesti , noua cruciada a baronilor, pervertirea democratiei in si intre partide, staruinta nobila, dar fara rezultate de aplicare a unei politici energetice UE, in absenta ei si in contradictie cu marile tari europene, autoizolati deopotriva de autostrazile Europei si conductele Rusiei, dau masura vocatiei noastre continentale. Suntem ca elevul repetent, dar cu cea mai buna nota la purtare.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro