Capul lui Vasile Dincu s-a rostogolit putin in pulbere , cat sa prinda stirile de seara. Al lui Orban si al lui Blaga le prinsesera cu o zi mai inainte. Apoi, dupa plecarea ziaristilor, ghilotinatii si filialele dizolvate din PSD, PNL si PD-L s-au adunat vioi de pe jos.
 
Epoca Terorii postalegeri a tinut mai putin ca o ploaie de vara. A avut mai putine fulgere, poate cateva tunete scurte si n-a produs inundatii nici unui partid. A fost ca o avertizare inutila cu cod rosu si portocaliu, pe alocuri galben-PNL. Urmeaza stirile din sport.

Sportul acestei veri e nepasarea. Moda e abandonul. Se poarta indiferenta mini, plictiseala evazata si cascatul in culori sterse. Masele si alesii se ignora cu metoda si cu alibi. Sensul vacantei de vara e dezinteresul reciproc. Chiar marile branduri se arata obosite si isi cauta odihna la sprituri, pe o terasa din Neptun.

Omul providential generic s-a molesit si toata sfada de peste ani in jurul subiectului arata acum ca un tort glace topit. Ce e de facut pana la toamna? Poate cineva sa renunte la plaja in favoarea patriei pentru urmatoarele 3 luni? E cineva disponibil in aceasta criza vesnica de oameni mari?

„Nu exista oameni mari“, zice Jean Tulard in Dictionnaire du Second Empire. „Exista oameni care sunt slujiti de mari scriitori. ludovic al xiv-lea i-a avut pe Racine si pe Boileau; Mauriac si Malraux i-au construit imaginea lui De Gaulle. In schimb, literatura l-a invins pe Napoleon al III-lea. Impotriva lui au scris Zola, Victor Hugo mai ales, dar si Marx, pana si Dumas.“

Pastrand proportiile si lungul nasului, coborand adica aforismul la dimensiunea noastra, ne ingrijoram. Sa intelegem ca maretia unui Basescu Traian, a unui Iliescu Ion, a unui Nastase Adrian, a unui Constantinescu Emil, a unui Ciorbea Victor, a unui Tariceanu Popescu Calin, a unui Vacaroiu Nicolae sau a unui Vasile Radu a fost barata de talia prea mica a jurnalistilor sustinatori? Adica pupincuristii nostri au fost prea scunzi?

N-as zice. Avem si am avut lingai de categorie grea, aristocrati ai silei de sine, scriitori cu saliva albastra care si-au slujit idolul politic atat in turul unu si doi, cat si in turul pantalonilor. Chiar daca par mici, ei sunt mari: operele lor, tiparite in mii de exemplare, au ramas intiparite pe retina apatica a milioane de plictisiti.

Exista, in plus, exemplul Istoriei secrete. Procopius din Cesareea a fost obligat sa-l linguseasca in scris pe Iustinian o buna parte a secolului VI. A facut-o pentru viata opulenta oferita de imparat, de care nu se putea dezbara nicicum. Insa, dupa ce basileul si-a consumat biografia si s-a lasat inmormantat, Procopius a scos la iveala o cronica dubla a domniei, in care Iustinian era un tiran crud si instabil, imparateasa Teodora - o tarfa alcoolica si intriganta, iar generalul Belisarie - un incompetent complotist. Modelul pare a fi o buna sursa de curaj pentru cronicarii romani ai secolului XXI. Pentru a afla, totusi, din istoriile secrete, cat de mari au fost mai-marii nostri de azi, trebuie, se pare, asteptati sa moara.

Ne mai ramane, asadar, intelepciunea maselor. The wisdom of crowds, cum spune James Surowiecki. Singure cu patria pe umeri, bietele multimi se vad nevoite, in sfarsit, sa fie mai inteligente decat liderii. Oricum, e o nimica toata.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro