Adulator al lui Ceausescu, sustinator al comunismului, prieten de sprituri cu securistii, delator al confratilor scriitori, Corneliu Vadim Tudor este un personaj macinat de invidii si orgolii, ros de frustrari, dupa cum reiese din propriile-i dosare de urmarire informativa. DUI-urile cu numele de cod "Ticu" arata o fata mai putin cunoscuta a liderului PRM, cel care la 17 ani de la revolutie a incercat sa blocheze condamnarea comunismului. Nemultumit ca figureaza in raportul Tismaneanu , CVT a transformat in circ sedinta solemna a Parlamentului. "Eram doar ziarist, imi castigam painea", spune Vadim. Cum? Reiese si din dosarul sau de la securitate. In 1986, Corneliu Vadim Tudor incepe sa-si doreasca o masina. Dar nu oricare, ci un ARO de "comanda, asa cum au fotbalistii". Incep presiunile, prima la rand fiind Ana Muresan, la vremea aceea ministru al industriei, careia ii da zeci de telefoane, ii trimite memorii si se duce in audienta. La ea, dar si la Gheorghe Oprea, primviceprim-ministru, la ministrul energiei, Ion Avram, generalul Gainusa, gen. Ilie Ceausescu si Ion Dinca. Usile tuturor ii erau deschise si poetul nu se jena sa ceara. Scopul, unul nobil, desigur; "un ARO dichisit, gen limuzina, neaparat gri metalizat si cu numar scurt". Corneliu Vadim Tudor are insa ghinion, masina e alba! Obsedat, devine isteric, scrie, da telefoane, ameninta cu scandalul, se roaga. Pe scurt, face cam ce face si acum. Rapoartele ofiterilor de securitate, pe care ii pistona cu zeci de telefoane, sunt clare. "Vrea cu orice pret ARO-ul gri metalizat si nu intelege de ce nu-l capata odata". De ce nu este "servit", tocmai el, pe umerii caruia se sprijinea propaganda partidului. Plictisita si exasperata, securitatea ii da pana la urma masina dorita. Vadim nu suporta "plosnitele burgheze" Cum unei masini ii sta bine in garaj, Vadim isi doreste si o casa. Dar nu oricare, ci o viluta intr-un cartier bun. Presiunile capata o si mai mare amploare, nu se rezuma la ministrii si generalii de securitate, ci ii scrie chiar "mult-iubitului conducator". Misiva este o miorlaiala penibila, in care poetul de curte isi enumera meritele in "sustinerea si promovarea politicii partidului si a dvs. personal". Vadim are dreptate, partidul ar trebui sa-l recompenseze dupa tonele de laude si ode, completate de infierarile din "Saptamina". Casa i se cuvine! Presata, securitatea ii face pe plac, asa ca Vadim se muta. Dar, ca de obicei, poetul nu e multumit, fostii proprietari locuiesc la mansarda . Vadim decide: "Plosnitele burgheze sa fie date afara!". Familie mare, cereri pe masura Nevoile familiei lui Vadim erau mari. Un frate voia un televizor color, altul un telefon sau un pasaport . Pentru asta exista securitatea, transformata de Vadim intr-un soi de magazin general. Pe 27 iulie 1986 poetul de curte trece la treaba, hotarat sa rezolve cererile fratilor. Il suna pe generalul Manea pentru actele de pasaport, care nu mai ies. Ameninta ca se duce direct la Postelnicu, la Coman si la ministrul de interne George Homostean, caruia ii trimite o telegrama. La ministrul Stelian Pintilie intervine pentru obtinerea unui post telefonic pentru fratele sau Pavel. Cum lucrurile nu se rezolva repede, Vadim apeleaza la ministrul transporturilor de atunci, Avram. Tot fratiorul Pavel isi dorea un televizor color, asa ca Vadim se duce la Ana Muresan. Desi ii ofera o carte cu dedicatie , nu are prea mare succes si chestiunea dureaza. Pana la urma "il rezolva" Paul Niculescu Mizil, care il suna personal sa-i dea vestea cea buna. Familiei Tudor nu prea ii mai lipsea nimic, asa incat regretul dupa vremurile de glorie, cand securistii si ministrii se faceau pres la picioarele lui Vadim, poate fi inteles.