Ma plimb cel mult o data pe trimestru prin orasul vechi, in speranta ca primarul isi va respecta promisiunea facuta fata de alegatori si va salva ceea ce se mai poate salva din niste siruri de case putrede din cap pana-n picioare; atatea cate au mai ramas din pitorescul unui targ nascut tarziu, intr-o conjunctura tubure, intre ape mici si namoloase, care baltesc pe intinderea unui baragan vara cutremurat de arsita, iar iarna spulberat de viscole inghetate. Bucurestiul a fost condamnat din start sa nu aiba vocatia unui oras binecuvantat de natura si blagoslovit de priceperea si dragostea edililor. Nu detine ruine antice, nu a fost durat la poala unui munte inalt, pe malul unui fluviu maiestuos sau pe faleza marii. A mostenit o curte veche dintr-un Ev Mediu tårziu, in jurul careia au crescut cateva hanuri de pamant si caramida , iar mai tarziu cateva edificii de piatra, ce au imprumutat ceva din aerul Parisului, peste care s-a instapanit un edil hot, mincinos si lenes, pus pe jaf si stricaciuni iremediabile.

Continuarea in Gardianul