"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Deputatii din Comisia de administratie publica considera ca infiintarea in zona Rosia Montana a unei mine de exploatare a aurului pe un sistem care se bazeaza pe cianura ridica serioase probleme de "patrimoniu si de mediu".
Presedintele comisiei, liberalul Relu Fenechiu , care impreuna cu alti membri au verificat impactul proiectului, a prezentat, ieri, un raport potrivit caruia, daca intentia companiei Rosia Montana Gold Corporation se va materializa, zona ar putea fi grav afectata. In raport, se spune ca, in urma intalnirilor cu mai multi primari din zona, s-a constatat ca foarte putini locuitori sunt de acord cu acest demers. De exemplu, primarul comunei Avram Iancu le-a spus parlamentarilor ca numai 10% din locuitorii sunt pentru proiectul Rosia Montana, in timp ce 90% sunt impotriva. Conform lui Fenechiu, reprezentantii organizatiei ecologiste "Alburnus Maior" au aratat ca promovarea proiectului minier ar duce la demolarea a 41 de case considerate monumente istorice, la desfiintarea de scoli, la stramutarea a 11 cimitire si ca disponibilizatii de la Rosia Min nu vor fi reangajati la Rosia Montana Gold Corporation.
Pentru a avea o parere completa despre proiect, membrii comisiei urmeaza sa se intalneasca si cu reprezentantii Rosia Montana Gold Corporation S.A, care finanteaza proiectul minei de aur.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »