Recomandarea saptamanii

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3
"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.

Vremea in Bucuresti

20° C

Min.:16° C

Max.:20° C

ploaie slaba

Comisia pentru Codul Electoral ţine sub cheie votul uninominal

Categorii: Politica
Marime text Minus_h Plus_h  
mihai voicu
Comisia parlamentară pentru elaborarea Codului Electoral nu a luat în discuţie, pană în prezent, proiectul de lege privind introducerea votului uninominal , deşi textul a fost înregistrat de liberali în septembrie 2005. Organismul, alcătuit din 17 senatori şi deputaţi ai tuturor formaţiunilor reprezentate în Legislativ, a fost înfiinţat în luna mai a anului trecut tocmai cu scopul de a redacta şi supune votului celor două Camere reformarea sistemului electoral. Potrivit preşedintelui comisiei, liberalul Mihai Voicu, chestiunea votului uninominal va fi supusă dezbaterii în luna februarie a acestui an, imediat după începerea sesiunii de primăvară a Legislativului şi ar putea fi finalizată pană în mai sau iunie. "Priorităţile noastre au fost elaborarea legii alegerilor pentru Parlamentul European şi reformarea Autorităţii Electorale Permanente", a precizat Voicu. El a spus că actul normativ care introduce sistemul de vot uninominal ar trebui promovat prin votul parlamentului, după o amplă dezbatere, însă nu a exclus total varianta asumării răspunderii guvernamentale. "Obiectivul nostru este reformarea sistemului electoral şi acest lucru se poate face şi prin asumarea răspunderii guvernului. Totuşi, cred că este necesară o amplă dezbatere parlamentară", a mai spus Mihai Voicu. Deputatul PSD Valeriu Zgonea, membru al Comisiei pentru elaborarea Codului Electoral, crede că pană la alegerile parlamentare din 2008 problema introducerii scrutinului uninominal nu va fi rezolvată. Zgonea şi-a argumentat punctul de vedere prin aceea că fiecare dintre formaţiunile reprezentate în Legislativ se bazează pe un lider-"locomotivă" care le aduce voturi. Deputatul PSD a mai spus că tendinţa în statele europene este aceea de revenire la scrutinul desfăşurat pe liste blocate, întrucat în cazul votului uninominal rămane nereprezentată o parte importantă din electorat , după principiul american "caştigătorul ia tot" (the winner takes all). Oricum, susţine Zgonea, PSD mizează în judeţe, în eventualitatea introducerii scrutinului uninominal, pe 137 de lideri cu "priză" la populaţie. Pană în prezent, PNL şi PC s-au exprimat poziţii oficiale în favoarea votului uninominal, la care s-au alăturat şi PD, şi PSD. PRM şi UDMR au respins ferm acest sistem.
Autor:
Sursa: Adevarul
Data: 2007-01-10
Print_icon Email_icon   Facebook_icon   Twitter_icon   Delicious_icon   Ym_icon  
Voteaza: 
Lloop-icon Vizualizari: 196 Lstar-icon Rating: 0
Adauga comentariul tau la articolul "Comisia pentru Codul Electoral ţine sub cheie votul uninominal"
Sau
Logeaza-te pe facebook pentru a posta comentariul
Va rugam completati E-mail valid.
Va rugam completati Nume.
Va rugam completati E-mail valid.
Reset
Cei care au citit "Comisia pentru Codul Electoral ţine sub..." au citit si :
Victor Ponta vrea alegeri anticipate

Victor Ponta vrea alegeri anticipate

Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Lazaroiu: In 2012 va veni la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta

Lazaroiu: In 2012 va veni la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta

Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Vosganian: "Daca votul prin corespondenta este aprobat, va trebui sa reluam Piata Universitatii"

Vosganian: "Daca votul prin corespondenta este aprobat, va trebui sa reluam Piata Universitatii"

Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »
Ce se intampla acum pe site
Cum sa il determini pe sef sa te placa
anonim a comentat la articolul Cum sa il determini pe sef sa te placa

acum 3 ore, 51 minute, 42 secunde

Cum sa il determini pe sef sa te placa
anonim a comentat la articolul Cum sa il determini pe sef sa te placa

acum 3 ore, 54 minute, 47 secunde

Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator
anonim a comentat la articolul Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator

acum 8 ore, 30 minute, 44 secunde